Primul mare eveniment cu public al Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu, după pandemie: „Faust” și focuri de artificii în avanpremiera FITS 2021

Home Cultură Primul mare eveniment cu public al Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu, după pandemie: „Faust” și focuri de artificii în avanpremiera FITS 2021
Primul mare eveniment cu public al Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu, după pandemie: „Faust” și focuri de artificii în avanpremiera FITS 2021

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a organizat sâmbătă, 12 iunie 2021, primul eveniment cultural amplu cu public din acest an, odată cu reprezentația spectacolului „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete. Spectacolul a fost urmat de un moment de artificii, ca un preambul al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care în acest an se va desfășura în perioada 20 – 29 august.

„Ne bucurăm că am putut, din nou, să aducem în fața publicului nostru Faust. Le mulțumesc invitaților care ne-au fost alături la acest eveniment, publicului și distinșilor noștri prieteni și colaboratori, Silviu Purcărete, Vasile Șirli și Lia Manțoc, pentru că au pus în scenă spectacolul alături de cei peste 120 de actori. Le mulțumesc actorilor, studenților, Margaretelor și echipei tehnice pentru prestația excepțională pe care au avut-o. Faust a câștigat deja aprecierea largă a specialiștilor și a publicului, iar de această dată ne-am asigurat că îl filmăm și pentru Scena Digitală. Evenimentul de sâmbătă a fost modul nostru de a face încă un pas către Construirea speranței împreună!, tema sub care se va derula ediția din 2021 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

„Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, realizat de Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, a avut premiera în 12 septembrie 2007, an în care Sibiul, alături de Luxemburg, a fost Capitală Culturală Europeană. De atunci și până în prezent, spectacolul a fost confirmat drept un reper important al teatrului românesc de după 1989, care a reușit să contribuie în mod real la promovarea valorilor culturale naționale și la susținerea unui dialog productiv între artiștii români și cei europeni. „Faust” a fost distins cu numeroase premii: premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal și premiul pentru cea mai bună scenografie – Gala Premiilor UNITER 2008, participare la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelență – Gala Premiilor UNITER 2010.

Emoționant, violent și visceral, „Faust“ oferă publicului o experiență intensă despre cunoaștere, credință, durere și iubire, o experiență extrasenzorială la granița dintre Pământ și Iad, un peisaj amplificat prin proiecții, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori și dansatori și o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli. La baza acestui „Faust“ modern stă improvizația, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziție teatrală complexă, în care cuvântul și imaginea își dau mâna. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esențiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei și ridicarea lui Faust la Cer. Producția se remarcă prin decor și light design de o impresionantă forță evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burlești, muzică antrenantă sau copleșitoare cu efecte sonore adecvate ambianței funambulești, proiecții video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori într-o hală industrială dezafectată.

Evenimentul s-a încheiat cu un foc de artificii lansat de pe Dealul Gușteriței. Teatrul Național „Radu Stanca” a realizat astfel un experiment pentru a testa vizibilitatea momentului pirotehnic din acest nou amplasament. Organizatorii FITS le oferă sibienilor posibilitatea de a opta pentru organizarea focurilor de artificii din deschiderea și închiderea ediției din acest an a Festivalului de pe Dealul Gușteriței, cu scopul de a fi vizibil din cât mai multe locuri ale orașului. În acest sens, TNRS așteaptă cu interes reacțiile sibienilor pe adresa de e-mail press@sibfest.ro, prin care să-și motiveze alegerea pentru organizarea focurilor de artificii fie de pe Dealul Gușteriței, fie din locația obișnuită, Piața Teatrului.

Reprezentația spectacolului „Faust” de la Fabrica de Cultură IACM Construcții din Sibiu a fost organizată cu respectarea normelor legale în vigoare, impuse pentru prevenirea pandemiei de coronavirus. Triajul epidemiologic a fost realizat cu sprijinul voluntarilor SMURD, fiind asigurate măsurarea temperaturii, distanțarea, dezinfectarea mâinilor și purtarea măștilor de protecție de către public, pe toată durata reprezentației.

Caseta artistică a spectacolului „Faust”:

SCENARIUL ŞI REGIA: Silviu Purcărete
TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş
DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer
COSTUMELE: Lia Manţoc
MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli
ORCHESTRAŢIA: Doru Apreotesei
VIDEO: Andu Dumitrescu
ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Răduţă
ÎN DISTRIBUŢIE:
Mephisto: Ofelia Popii
Faust: Miklós Bács
Margarete: Ioana Antal, Andreea Preda, Eveline Buta, Cezara Crețu, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Francesca Pop, Andrada Oltean, Oana Elena Brânzan, Patricia Buraga
Cu: Cristian Stanca, Johanna Adam, Veronica Arizancu, Emöke Boldizsár, Ioana Cosma, Diana Fufezan, Ioana Blaga Frunzescu, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu, Mariana Mihu Plier, Serenela Mureşan, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătraşcu, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, Yannick Becker, alături de studenții și absolvenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS și colaboratorii TNRS
Orchestra: Dorin Pitariu, Lucian Fabro, Călin Filip, Ciprian Oance

Foto credit: Răzvan Negru