Soluții și măsuri pentru punerea în valoare a cetății dacice Costești-Cetățuie

Cetatea dacică de la Costești-Cetățuie din Munții Orăștiei este un alt important obiectiv istoric și turistic hunedorean inclus în Patrimoniul UNESCO pe care autoritățile încearcă acum să-l pună în valoare. Între timp, grație eforturilor făcute de voluntarii Asociației Ambulanța pentru Monumente Transilvania Sud, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului și cu susținerea Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, a Consiliului Județean Hunedoara şi Primăriei Orăştioara de Sus, precum și a Alteței Sale Regale Prințul de Walles, Turnul-locuință nr. 2 din situl arheologic are un acoperiș nou, o structură contemporană, care urmează să fie acoperită cu iarbă. Structura acoperişului este simplă, din lemn, cu noduri şi întărituri metalice, aşezată pe teren, fără fundaţii, pentru a nu produce nicio perturbare a structurilor arheologice.

Urmează o nouă etapă a proiectului, care include schimbare învelitorii de tablă la Turnul-locuință nr. 1, finalizarea lucrărilor fiind prevăzută pentru anul 2022.

Turnul locuinţă II din cetatea dacică Costeşti-Cetăţuie, în Munţii Orăştiei, va fi protejat de intemperii şi degradarea produsă de acestea cu ajutorul unui acoperiş ce înconjoară incinta monumentului istoric, finalizarea lucrărilor fiind marcată zilele acestea de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara, în a cărui administrare se află situl UNESCO. Lucrările au început în anul 2019 şi au fost realizate cu ajutorul specialiştilor şi voluntarilor, valoarea acestora ridicându-se, în final, la circa 47.000 de euro.

Directorul general al Direcţiei de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DAMPT) Hunedoara, Radu Barb spune că, pe lângă aceste lucrări, în zona cetăţii s-a făcut și curăţenie, iar vegetaţia în exces a fost înlăturată. ”Ne dorim să introducem cetatea cât mai repede într-un circuit turistic. Pentru moment, accesul publicului este gratuit”, spune Radu Barb.

Cetatea dacică Costeşti-Cetăţuie a fost construită în secolul I î.Hr. şi avea un caracter defensiv, principalul său rol fiind de a apăra drumul spre capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia. Aceasta reprezintă încă un punct de reper de pe harta patrimoniului universal UNESCO aflat în administrarea CJH pe care responsabilii acestei instituții își propun să o pună în valoare, după modelul de succes de la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram apreciază că, dincolo de lucrările din incinta sitului, pentru ca turiștii să poată vizita acest obiectiv drumul de acces trebuie să redevină unul corespunzător și facil. ”Am avut destul de multe discuții cu Primăria comunei Orăștioara de Sus până când, în cele din urmă, am reușit să preluăm drumul comunal DC 58A în domeniul public al Consiliului județean, pentru a putea face investițiile necesare reabilitării acestuia. După ce, în ședința din 27 mai a CJH am finalizat această procedură, și am preluat cei circa 2 km din DC 58A în zona cunoscută drept Ulița Lacurilor, care asigură accesul în situl dacic de la Costești Cetățuia, am făcut, împreună cu echipa de specialitate din CJH o evaluare la fața locului a stării acestui drum care, astăzi este degradat destul de puternic. Căutăm acum soluții pentru finanțarea investițiilor necesare pentru modernizarea acestui drum care va aduce alte mii și mii de turiști dornici să cunoască istoria și civilizația dacică și să viziteze Cetatea Costești-Cetățuie. Am încredere că vom reuși pentru că, până la urmă, dacă au reușit ei strămoșii noștri daci să construiască în urmă cu mai bine de 2000 de ani, un drum de piatră către această citadelă, stă în puterea noastră să turnăm și noi aici câteva mașini de asfalt pentru a moderniza această cale de acces importantă pentru dezvoltarea turismului hunedorean”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.

Totodată, imediat după preluarea de la Ministerul Culturii, în administrare a cetății Costești-Cetățuie, alături de celelalte cetăți dacice din Munții Orăștiei, Consiliul Județean Hunedoara a iniţiat și procedurile legale pentru a putea asigura paza monumentului.