Avram Iancu, maraton de înot la București, într-o cursă cu caracter umanitar

Spre cinstea lui, fiecare dintre temerarele acțiuni sportive ale bravului nostru concitadin Avram Iancu, au ca scop nu doar doborârea unor recorduri personale, naționale sau, după caz, planetare, ci vin să completeze, într-un mod tipic oamenilor de mare caracter, și o nevoie socială. Este și ceea ce se întâmplă acum, pe parcursul antrenamentelor tot mai intense pe care Avram Iancu le derulează în această perioadă premergătoare pentru tentativa sa de a stabili un nou record mondial de înot.

După cum se știe, în luna iulie 2021, Avram Iancu și-a propus să doboare recordul de distanță la înot în ape fără curenți, țel pentru care va trebui să parcurgă dus-întors întreaga lungime a lacului Balaton din Ungaria. Pentru a atinge acest obiectiv, sportivul nostru va trebui practică să înoate non-stop, timp de 3 zile și 3 nopți.

Desigur, pentru un astfel de obiectiv și antrenamentele acestuia s-au intensificat. Deja, Avram Iancu a înotat în Bega la Timișoara, în Tarnița la Cluj, în Bicaz la Piatra Neamț sau în Cinciș la Hunedoara ori în Știurț-ul din spatele casei sale de la Petroșani, fiecare dintre aceste antrenamente consemnând, într-un fel sau altul, un alt record personal al acestuia. Iar ceea ce este și mai important pentru bravul sportiv din Petroșani este că, de fiecare dată, la aceste antrenamente, a avut parte de încurajări din partea unui număr ridicat de susținători, care au venit să-l încurajeze și să-l susțină.

Pentru această săptămână, Avram Iancu are programat un alt antrenament de anduranță, într-o apă cu multe provocări: Dâmbovița. El va fi prezent duminică la București, unde va înota timp de 24 de ore neîntrerupte pe râul Dâmbovița, pe tronsonul dintre Biblioteca Națională a României și primul pod din amonte. Startul este programat pentru duminică, 27 iunie, de la ora 10,00.

De această dată însă, după cum arată chiar sportivul Avram Iancu, antrenamentul acesta va avea și o misiune specială. ”Voi înota la București timp de 24 de ore neîntrerupt și acum nu va fi vorba despre mine, ci despre copiii cu autism de la Asociația Conil. Am fost personal acolo și am văzut strădaniile părinților unite cu eforturile profesorilor pentru ca acești copii să fie educați și cât mai bine integrați în viața asta, care pentru unii este mai fericită, iar pentru alții, dimpotrivă. Înot pentru ca 100 de copii diagnosticați cu autism să beneficieze de programe de recuperare și integrare prin sport și aquaterapie. Timp de două luni beneficiarii programului de recuperare prin sport si aquaterapie vor participa la o oră de înot săptămânală alături de antrenori specializați. Brațele mele de tată vor face valuri neîncetat timp de 24 de ore. Dar doar în echipă vom putea să dăm intensitate valurilor. Haideți ca împreună să stârnim un tzunami de bine, de zâmbete pentru acești copii minunați și să le oferim o șansă în plus”, ne-a declarat Avram Iancu.

Sportivul îi încurajează pe toți cei care doresc să i se alăture în această misiune specială de a veni în sprijinul unor copii speciali să facă, la rândul lor, donații, utilizând în acest scop instrucțiunile din linkul: https://swimathonbucuresti.ro/avram-iancu/