Daily Archive: vineri, iulie 16, 2021
Cultură
Statisticile din lumile ce ascund portrete infirme, plescăie din buze. Niște opinii dărăpănate, martire și cu trupurile goale, privesc spre luminile aproape stinse din ochii cunoașterii. Prin ungherele minților …
Stiri la zi
Ca un adevărat cetățean de onoare al municipiului Petroșani, temerarul sportiv Avram Iancu a pornit în noua sa aventură de nivel mondial, chiar din fața sediului Primăriei din această …
Politică
La scurt timp după ce a fost mandatat să ocupe calitatea de președinte interimar al Organizației PSD din municipiul Vulcan, senatorul Cristian Resmeriță a convocat astăzi (vineri, 16 iulie …
Educație
Consiliul Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani s-a reunit în aceste zile într-o ședință festivă extraordinară, în cadrul căreia a fost marcat nu doar finalul unui an …
Administrație
Crearea unui HUB profesional, care să ofere calificări și recalificări în domenii competitive pe piața muncii și antreprenoriat pentru sportivii de performanță, dar și soluții pentru dezvoltarea unor proiecte de …
Politică
”Cu emoție și onoare, am primit votul de încredere al liberalilor hunedoreni. Începând de azi, sunt Președinte ales al PNL Hunedoara. În cadrul conferinței județene, le-am mulțumit colegilor și am …