Expertizele de laborator ale cercetătorilor INCD INSEMEX Petroșani sunt recunoscute la nivel internațional

Home Economie Expertizele de laborator ale cercetătorilor INCD INSEMEX Petroșani sunt recunoscute la nivel internațional
Expertizele de laborator ale cercetătorilor INCD INSEMEX Petroșani sunt recunoscute la nivel internațional

Cu toate că în cadrul Laboratorului de Echipamente electrice de putere al INCD INSEMEX Petroșani, media de vârstă a celor 8 cercetători care activează aici este de numai 42 de ani, rezultatele muncii acestora sunt recunoscute nu doar la nivel național, ci și internațional. Șeful laboratorului, dr.ing. Mihai Magyari spune că acest lucru este certificat încă din anul 2007.

”Procedurile de încercări care se fac în cadrul laboratorului nostru sunt acreditate în întregime de către organismul național de acreditare din România iar certificatele emise de către INCD-INSEMEX sunt recunoscute inclusiv la nivel european, încă din aul 2007. E important de precizat faptul că această recunoaștere a certificatelor emise de noi nu este doar una formală, iar o dovadă certă în acest sens constă în faptul că certificările emise de institutul nostru și încercările de laborator pe care noi le efectuăm sunt recunoscute și în țări din afara spațiului european”, spune dr.ing. Mihai Magyari.

Acesta arată că, în acest sens, dovadă stau, spre exemplu, cele câteva sute de motoare de mare putere care funcționează în cadrul unor rafinării din țări precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Qatar ș.a., motoare ale căror tipuri reprezentative au fost probate în Laboratorul de echipamente electrice de putere al INCD INSEMEX Petroșani, iar certificatele emise sunt recunoscute în țările respective. Similar, o serie de echipamente industriale de tipul celor ce fac obiectivul de analiză de laborator de aici, au primit girul unor instituții similare din statele europene. Spre exemplu, Institutul Federal de Fizică Tehnică din Germania recunoaște încercările din laboratorul de la Petroșani și, mai mult, acest institut din Germania a emis la rândul său certificate pentru echipamente – motoare electrice fabricate în țara noastră – cu încercări efectuate în cadrul laboratorului de la INSEMEX.

Pentru a ajunge la această performanță, pregătirea personalului din cadrul Laboratorului de Echipamente electrice de putere de la INCD INSEMEX este un atuu (6 din cei 8 membrii ai laboratorului având studii superioare) completat de dotările de ultimă generație în domeniu de care dispune acest laborator.

”Fiecare laborator din cadrul institutului nostru se bucură, pe lângă personalul calificat, de aparatură de ultimă generație necesară în desfășurarea proceselor de încercare, de analiză și evaluare a echipamentelor pe care avem competența de a le certifica. Investițiile realizate în ultimii ani sunt și în cadrul acestui laborator concretizate în diverse aparate specifice care ne permit să facem cercetări privind protecția și siguranța în funcționare a echipamentelor cu tip de protecție “d”, “e”, “n”; “o”, şi “q”, precum și cercetări privind riscul de aprindere a atmosferelor explozive datorat echipamentelor cu același tip de protecție. Infrastructura noastră tehnică și operativă, dublată de calitatea echipei de cercetători fac ca rezultatele muncii noastre să fie respectate și apreciate în țară și în lume, confirmând în acest fel prestigiul de care se bucură acest institut de cercetare-dezvoltare din Valea Jiului”, spune dr.ing. George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX.

În rândul activităților de cercetare care fac obiectul de activitate al acestui laborator se numără:

  • încercări în amestecuri explozive în vederea certificării aparaturii electrice în domeniu reglementat;
  • încercări în amestecuri explozive în domeniu voluntar;
  • încercări pentru determinarea temperaturii maxime de suprafaţă a corpurilor de iluminat şi altor tipuri de aparaturi cu putere maximă instalată de 1kVA;
  • încercări de rigiditate dielectrică; încercări pentru verificarea rezistenţei la impact mecanic;

La acestea se adaugă și alte servicii precum:

  • Evaluare echipamente în vederea certificării conform Directivei 94/9/EC (HG 752/2004);
  • Evaluare in situ pentru instalaţiile tehnice conform NEx 01-06;
  • Expertize tehnice (pe echipamente, in situ);
  • Instruire personal specializat pentru lucrul cu aparatură protejată la explozie;
  • Participare la elaborarea şi revizuirea standardelor (CT 137);
  • Participare în comitetul IECEx;
  • Diseminarea rezultatelor prin publicare în articole, cărţi, cursuri, participare la simpozioane naţionale şi internaţionale

Laboratorul de la INSEMEX de care vorbim acum, este parte integrantă a unui sistem complex, care face cercetare, care inovează dar care arată și care sunt cauzele posibile ale unui eveniment nedorit. Spre exemplu, după cum precizează dr.ing. Mihai Magyari, șeful Laboratorului de Echipamente electrice de putere al INCD INSEMEX Petroșani, cele mai recente cercetări în cadrul expertizelor tehnice au fost cele de la evenimentele ce au avut loc la spitalul Matei Balș, sau la Piatra Neamț.