Chestionar pentru elaborarea ”Planului de mobilitate urbană durabilă” al Municipiului Lupeni

Home Administrație Chestionar pentru elaborarea ”Planului de mobilitate urbană durabilă” al Municipiului Lupeni
Chestionar pentru elaborarea ”Planului de mobilitate urbană durabilă” al Municipiului Lupeni

Primăria municipiului Lupeni invită cetățenii să completeze un chestionar on-line necesar în vederea elaborării ”Planului de mobilitate urbană durabilă” al localității.

Planul de mobilitate urbană durabilă (PMUD) reprezintă o documentație complementară strategiei de dezvoltare teritorială și constituie instrumentul de planificare strategică teritorială prin care este corelată dezvoltarea spațială a localității cu nevoile de mobilitate și transport ale persoanelor și mărfurilor.

Primarul Lucian Resmeriță arată că planul de mobilitate urbană are ca țintă principală îmbunătățirea accesibilității localității și buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate și transport. ”Este necesară actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru Municipiul Lupeni pentru perioada 2021-2027, fiind o condiție obligatorie de accesare a fondurilor europene nerambursabile în cadrul apelurilor de proiecte din perioada de programare 2021-2027”, a declarat Lucian Resmeriță.

Pentru perioada 2021–2027, în cadrul Programului Operațional Regional Vest solicitanții din Regiunea Vest vor putea accesa o gamă largă de intervenții, în cadrul celor 5 Obiective de Politică propuse de Regulamentul Comun al UE privind Fondurile de Coeziune, după cum urmează: OP 1 – O Europă mai inteligentă, OP 2 – O Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon, OP 3 – O Europă mai conectată, OP 4 – O Europă mai socială și OP 5 – O Europă mai aproape de cetățeni. De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene a publicat draftul structurii noilor programe operaționale aferente viitorului exercițiu financiar 2021-2027, respectiv:

  • Regionale (POR)
  • Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD)
  • Programul Operațional Transport (POT)
  • Programul Operațional Creștere Inteligentă şi Digitalizare (POCID)
  • Programul Operațional Sănătate (POS)
  • Programul Operațional Capital Uman (POCU)
  • Programul Operațional Combaterea Sărăciei (POCS)

”Este necesar să adaptăm politica de dezvoltare a municipiului Lupeni la Planul național de relansare și reziliență al României (PNRR), documentul strategic al României care fundamentează prioritățile de reformă și domeniile de investiții la nivel național pentru instituirea Mecanismului de redresare și reziliență”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Astfel, în vederea pregătirii Planului de mobilitate urbană durabilă a municipiului Lupeni, administrația publică locală realizează consultarea locuitorilor municipiului prin accesarea linku-ului special creat și completarea chestionarului regăsit acolo. Prin completarea chestionarului se dorește integrarea cât mai multor opinii cu privire la problemele existente, permițând ca aspecte necunoscute să fie evidențiate, iar contribuțiile să fie cu adevărat utile în evaluarea problemelor estimate pentru viitor. Completarea chestionarului se face în maxim 10 minute, prin răspunsul oferit la câteva întrebări. Chestionarul poate fi accesat din pagina web a Primăriei municipiului Lupeni, sau urmând link-ul următor:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdqPtMWwV3SV8mJmlSM6A1Gf1yfgntShs-vlHotNQDY0t59GA/viewform