Una din deciziile importante adoptate de Consiliul județean Hunedoara la ședința de la finalul lunii august este cea privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, a Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Hunedoara și a documentației de atribuire a Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate.
Acest document vine în pregătirea licitației pentru atribuirea traseelor care urmează să fie realizată în cursul acestui an, având în vedere că la 31 decembrie 2021 expiră licențele de transport aflate acum în vigoare cu operatorii de transport interurban între localitățile județului Hunedoara.
30Președintele CJH, Laurențiu Nistor își propune să găsească soluții astfel încât transportul public de persoane să poată fi realizat și acolo unde traseele nu prezintă interes economic pentru operatorii de transport. ”După cum știți, în acest an, administrația județeană va organiza licitația pentru atribuirea traseelor către operatorii care vor efectua transportul public de persoane. Am încercat să punem la punct detalii importante pentru atribuirea contractelor de transport, astfel încât să putem asigura transport public de persoane inclusiv pe traseele mai puțin rentabile”, a declarat Laurențiu Nistor, președinte CJ Hunedoara.
O situație aparte în ceea ce privește atribuirea licențelor de transport interurban se regăsește și în Valea Jiului, acolo unde odată cu înființarea companiei de transport public local ”Green Line”, aceasta a preluat și responsabilitatea acordării de licențe provizorii de transport până la operaționalizarea liniilor publice de transport local cu autobuze electrice. ”În Valea Jiului, întreaga responsabilitate privind transportul public de persoane, inclusiv autorizarea traseelor de transport interurban, a fost delegată societății înființate de CJH împreună cu primăriile din regiune. De aceea, împreună cu reprezentanții tuturor administrațiilor locale din Valea Jiului avem obligația de a
face în cel mai scurt timp funcțională firma care va gestiona această linie de transport interurban, pentru că la finalul acestui an expiră licențele date de CJH transportatorilor care asigură transportul între localitățile din Valea Jiului, iar până când autobuzele ecologice vor prelua transportul public de persoane, acestei companii îi revine obligația de a asigura soluții alternative pentru acest serviciu”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.