Asfalt pe strada Catedralei din orașul Uricani

Home Administrație Asfalt pe strada Catedralei din orașul Uricani
Asfalt pe strada Catedralei din orașul Uricani

În cadrul programului privind reabilitarea infrastructurii rutiere, mai multe străzi din orașul Uricani și localitățile componente acesteia au fost asfaltat în acest an, iar lucrări similare continuă acolo unde acestea au fost programate de către autoritățile locale.

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu spune că numai în luna noiembrie, mai multe străzi din zona rurală din Uricani și Câmpu lui Neag au fost, în premieră, asfaltate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2) pentru care Primăria Uricani a reușit să obțină finanțare, iar alte străzi de acest tip sunt cuprinse în documentațiile pe care administrația locală de la Uricani le-a pregătit deja pentru a fi depuse la finanțare în cadrul noul program de dezvoltare locală derulat de Guvernul României.

”Cea mai recentă lucrare în ceea ce privește drumurile s-a încheiat în aceste zile în care am reușit să asfaltăm strada Catedralei, după ce aici au fost executate în acest an lucrări de introducere a noilor rețele de apă și canalizare. Este o stradă importantă, care face legătura între zona centrală a orașului Uricani și Catedrala ortodoxă, un punct de reper deosebit de important pentru cetățenii orașului Uricani, dar această stradă se continuă și în amonte, deservind mai multe gospodării către care oamenii au de pe acum acces pe o stradă asfaltată, așa cum este firesc să fie. Ne vom asigura ca, pe programele aflate încă în derulare, dar și pe cele care vor veni în anii următori, să prindem cât mai multe străzi pentru asfaltare, deoarece ne dorim să reușim la un moment dat să circulăm pe toate străzile din orașul Uricani, în condiții decente, pe asfalt”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.