Consiliul Județean Hunedoara implementează un plan strategic de atragere a investitorilor

Home Economie Consiliul Județean Hunedoara implementează un plan strategic de atragere a investitorilor
Consiliul Județean Hunedoara implementează un plan strategic de atragere a investitorilor

Joi, 20 ianuarie 2022, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, s-a desfășurat o întâlnire de tip hibrid la care au participat administratorul public al CJ Hunedoara – Costel Avram, rectorul Universității din Petroșani – prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, funcționari publici din cadrul compartimentelor de specialitate ale administrației județene și reprezentanții unei firme cu o vechime de aproape 60 de ani pe piața internațională, activă în peste 30 de țări, cu peste 300.000 de angajați, interesată să investească în România.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a prezentat oportunitățile de afaceri ale județului, împreună cu potențiale locații care să îndeplinească criterii optime derulării unei investiții de succes (proximitatea față de autostradă și aeroport, infrastructură de acces și rețele de utilități). De asemenea, au fost prezentate oportunitățile de accesare a unor fonduri naționale și europene destinate mediului de afaceri (Programul Operațional Tranziție Justă – accesibil pentru 6 județe din țară printre care și Hunedoara) și, nu în ultimul rând, posibilitatea calificării și recalificării personalului angajat în cadrul unor unități de învățământ din judet.

La rândul său, rectorul Universității din Petroșani, Radu Sorin a explicat care sunt domeniile în care pot fi formați ingineri, dar și posibilitatea de a forma specialiști în domeniile de interes ale investitorilor. De asemenea, acesta a subliniat faptul că Universitatea din Petroșani a implementat proiecte de succes și a atras fonduri importante cu destinația infrastructură, educație și cercetare. Universitatea din Petroșani îndeplinește toate condițiile pentru a face parte dint-un astfel de proiect investițional. Studenții și cursanții vor avea oportunitatea de a avea locuri de muncă bine plătite pe piața muncii în urma unei astfel de investiții ce conferă tinerilor stabilitate și avantajul rămânerii ACASĂ.

A urmat o rundă de tip „Întrebări și Răspunsuri”, în urma căreia investitorii au decis sa viziteze, în cel mai scurt timp, județul Hunedoara, în vederea identificării unor locații compatibile cu cerințele lor.