Investiții pentru creșterea eficienței energetice la Universitatea din Petroșani

Home Economie Investiții pentru creșterea eficienței energetice la Universitatea din Petroșani
Investiții pentru creșterea eficienței energetice la Universitatea din Petroșani

Nu doar valoarea facturilor la energie din ultimele luni, ci și preocupările constante pentru creșterea eficienței energetice au determinat conducerea Universității din Petroșani să găsească soluții pentru implementarea unor planuri de investiții menite să conducă la acest lucru. O astfel de investiție este și cea prin care Universitatea din Petroșani își propune montarea de panouri fotovoltaice care să asigure necesarul energetic al clădirilor din campusul universitar, astfel încât, într-o primă fază, imediată, facturile la energie ale instituției de învățământ să scadă cel puțin la jumătate.

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin dorește ca investițiile în creșterea eficienței energetice, prin utilizarea panourilor fotovoltaice să continue, astfel încât instituția academică din Valea Jiului să poată deveni chiar prosumator de energie din surse regenerabile. ””Implementăm, la Corpul Nou, proiectul care vizează creșterea eficienței energetice. Au fost montate panouri fotovoltaice, clădirea va fi izolată termic, la fel ca și Biblioteca. Ne dorim să atingem conceptul de Smart campus, care să genereze o reducere a consumului de energie atât în interiorul, cât și în exteriorul campusului universitar, prin utilizarea energiei verzi”, a declarat prof.univ.dr.ing. radi Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

Altfel, Universitatea din Petroșani ar putea să vândă energie în perioada de vară, atunci când consumul propriu este mult mai redus, și să ia poată cumpăra energie în sezonul de iarnă, fără ca aceste tranzacții să afecteze bugetul propriu al instituției