Sărbătoarea internațională a poeziei va fi marcată alături de poeții hunedoreni la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva

Home Cultură Sărbătoarea internațională a poeziei va fi marcată alături de poeții hunedoreni la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva
Sărbătoarea internațională a poeziei va fi marcată alături de poeții hunedoreni la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva

Pentru oamenii cu inima deschisă, o primăvară frumoasă nu poate veni însoțită altfel decât de metafore și rime, dar și de sentimentele unice pe care le poate aduce în mintea și-n sufletul oamenilor buni, poezia.

Poate acesta este și unul din motivele pentru care, n urmă cu 23 de ani, la cea de-a 30-a sesiune a Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), din toamna anului 1999, ziua de 21 martie (care marchează, din punct de vedere astronomic echinocțiul de primăvară) a fost proclamată drept Zi Internațională a Poeziei. Adoptarea acestei decizii a fost justificată de către oamenii de cultură prin necesitatea încurajării tuturor activităților legate de promovarea creațiilor poetice în întreaga lume. S-a considerat că, în acest fel, se va da un nou impuls creațiilor poetice din toate țările lumii, se va dezvolta gustul de a citi și de a înțelege poezia. În viziunea UNESCO, „poezia constituie un aliat puternic pentru înțelegerea dintre popoare, un catalizator pentru pace și dialog”.

În mod firesc, consecventă atributului său de port-stindard al culturii hunedorene, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 21 martie 2022, ora 17,00 la Sala de Lectură, o întâlnire a iubitorilor de poezie cu cei mai cunoscuți poeți hunedoreni.

Managerul Bibliotecii, Ioan Sebastian Bara, spune că programul evenimentului va cuprinde un recital de poezie hunedoreană în rostirea autorilor și un moment muzical susținut de îndrăgiții cântăreți Mariana Anghel și Cristian Fodor. De asemenea, vor fi expuse panouri cu cele mai frumoase versuri ale poeților hunedoreni. ”Alegerea acestei zile nu a fost întâmplătoare, ziua echinocțiului de primăvară semnifică înflorirea naturii, victoria vieții și a speranței pentru toți oamenii. Poeții consideră că „poezia este prima tinerețe a limbii, este textul primordial, începutul a tot” și, de aceea, doar începutul primăverii poate onora poezia așa cum se cuvine”, a declarat Ioan Sebastian Bara.

Participarea publicului la această întâlnire cu poezia hunedoreană și creatorii de poezie este gratuită și binevenită.