Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” se mută, din 2023, în corpul B al noului Palat Administrativ din Deva

Home Administrație Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” se mută, din 2023, în corpul B al noului Palat Administrativ din Deva
Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” se mută, din 2023, în corpul B al noului Palat Administrativ din Deva

Începute undeva pe la mijlocul anilor 1990, lucrările de construcție la proiectului noului Palat Administrativ, care urma să găzduiască birourile administrației locale și județene, au stagnat și, în cele din urmă, au fost sistate în anul 2007. Cei patru coproprietari ai clădirii au renunțat, la vremea respectivă, la acest proiect și nici până astăzi nu s-a putut găsi, în ciuda multiplelor propuneri avansate de-a lungul anilor, o utilitate pentru construcția care a devenit cea mai înaltă clădire din municipiul Deva.

Pe bună dreptate, oamenii s-au întrebat de ce au fost cheltuiți atâția bani pentru ridicarea acestei clădiri care, astăzi, este nefuncțională?

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram spune că, în ciuda dificultăților financiare prin care a trecut administrația județeană, Consiliul Județean Hunedoara a continuat să investească în corpul B al clădirii, cel destinat Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu”. Acesta este de părere că această instituție de cultură se va putea, de altfel, muta în noul sediu, mult mai generos pentru activitățile derulate de aceasta, încă în cursul anului 2023. ”Este obligatoriu ca o instituție de talia bibliotecii noastre să beneficieze de un spațiu generos, modern, primitor pentru cititori, dar și sigur pentru depozitele de carte. Aici, investiția continuă și sper să fie finalizată în acest an iar din 2023, activitățile Bibliotecii județene să se poată desfășura în acest nou spațiu, mult mai generos și mult mai adecvat pentru acestea”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Promisiunea administratorului CJH a fost lansată chiar în cadrul unui eveniment public găzduit de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei și a fost făcută în fața unora dintre oamenii de litere reprezentativi ai județului.

Mai mult, acesta spune că împreună cu Instituția Prefectului și Direcția de Statistică, Consiliul Județean Hunedoara va semna un protocol de dezmembrare și de stabilire a dreptului de proprietate, în vederea accesării de fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență pentru continuarea lucrărilor la întregul ansamblu. De altfel, textul protocolului a fost aprobat chiar în aceste zile, în cadrul ședinței extraordinare a CJH. ”În ceea ce mă privește, sunt încrezător că munca celor care au ridicat această clădire nu a fost în zadar și că, în scurt timp, aceasta va căpăta o utilitate și va deveni funcțională!”, a mai precizat Costel Avram.