Briliante muzicale noi încrustate pe lira festivalului înființat de familia Coconeț la Petroșani

După cinci ediții care s-au bucurat de un real succes, Festivalul ”Lira cu briliante” derulat la Petroșani la inițiativa familiei Tiberiu și Jana Coconeț, evenimentul și-a câștigat deja un binemeritat loc în constelația artelor muzicale din țara noastră. Nu doar personalitatea profesorului Tiberiu Coconeț, pasionat și competent șlefuitor de tinere talente, stă mărturie asupra acestui adevăr, ci și numărul impresionant de concurenți care s-au înscris în acest an la concursul muzical ”Lira cu briliante” de la Petroșani, ajuns la cea de-a cincea ediție.

După două zile-maraton de concurs, desfășurate la finalul săptămânii trecute, în care peste 100 de copii, din Valea Jiului, dar și din țară, și-au prezentat talentul artistic în fața juriului și publicului, care a umplut până la refuz sala Artelier a Teatrului ”I.D. Sîrbu”, au fost anunțați și câștigătorii. Departajarea câștigătorilor nu a fost însă deloc o misiune ușoară pentru membrii juriului, compus din personalități ale școlii muzicale românești, actori și îndrăgiți rapsozi ai cântecului popular românesc, precum: Robert Târnăveanu, Lili Lascău, Rodica Popa Comăniciu, Andrea Silochi, Maria Cioica, Maria Dan Păucean, Gabriela Coconeț sau actorul Mihai Sima și fiul acestuia, Tudor Sima (membru consultativ al juriului copiilor).

Pentru prof. Tiberiu Coconeț care a prezidat acest juriu de excepție, a fost o bucurie și mai mare aceea de a putea înmâna anul acesta trofeul ”Lira cu briliante” uneia dintre elevele sale de la Asociația culturală ”Lirica” – Teofana Cepoi Melek, care-și confirmă astfel nu doar talentul său definitoriu, ci valorifică o muncă asiduă, depusă deja de câțiva ani de zile sub bagheta apreciatului său dascăl, prof. Tiberiu Coconeț. Acesta a mai mai avut de altfel încă un moment de bucurie, prilejuit de înmânarea trofeului care-i poartă numele, unei alte tinere voci de excepție: Daria Maria Dănilă. Un al treilea mare premiu al festivalului ”Lira cu briliante” însoțit de trofeul-junior, i-a revenit micuței, dar deosebit de talentatei soliste Anne Mary Rebeca Negoi.

Zeci de alte premii au fost înmânate concurenților la acest eveniment cultural-artistic, cele mai importante revenind următorilor artiști:

  • Giulia Carocci – trofeul pentru Muzică ușoară;
  • Iulian Hanea și Sara Maria Văduva – trofeul pentru muzică populară;
  • Bogdan Mihăilă – trofeul pentru muzică populară instrumentală;
  • Eduard Izsak – trofeul pentru muzică instrumentală clasică (pian);
  • Ansamblul ”Sucidava” din Corabia – trofeul pentru dansuri populare;

Pentru inițiatorul acestui festival, bucuria evenimentului a fost întregită de faptul că participanții l-au ”răsfățat” și cu ocazia aniversării zilei sale de naștere care a coincis cu ultima zi de desfășurare a festivalului, motiv și pentru noi de a-i transmite sincere urări de sănătate și succes profesional, împreună cu tradiționala urare de ”La mulți ani !”

”Vreau să-i felicit pe toți cei care au urcat pe scenă și care ne-au încântat oferindu-ne două zile deosebite de spectacol autentic și să le mulțumesc tuturor pentru frumoasa surpriză pe care mi-au făcut-o cu prilejui zilei mele de naștere. Îi felicit, o dată în plus, pe cei care anul acesta, potrivit deciziei juriului nostru, s-au dovedit a fi cei mai buni dintre cei buni. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă derularea acestui eveniment, părinților și bunicilor acestor copii minunați care au venit, unii de departe, pentru a evolua pe scena festivalului nostru și pentru a ne impresiona cu talentul lor. Le mulțumesc profesorilor coordonatori și, desigur, membrilor juriului pentru competenta evaluare. Un cuvânt de mulțumire se cuvine, fără îndoială, soției mele Jana Coconeț – care este sufletul acestui festival, ca de altfel și al celorlalte evenimente artistice pe care le organizăm, și publicului care ne-a fost alături, încurajându-i pe concurenți”, a declarat prof. Tiberiu Coconeț, directorul Festivalului ”Lira cu briliante”.

Festivalul ”Lira cu briliante” a fost inițiat și este organizat de familia apreciaților dascăli și oameni de cultură ai Văii Jiului, Jana și Tiberiu Coconeț, iar de-a lungul timpului, și-a câștigat un loc aparte în rândul evenimentelor de acest gen, destinate copiilor și tinerilor, din țara noastră.