Centenarul celei mai mari drame din mineritul românesc va fi comemorat la Lupeni

27 aprilie 1922 este indubitabil cea mai tristă zi din istoria celor aproape două secole de minerit din Valea Jiului. În această zi fatidică, la scurt timp după miezul zilei, o puternică explozie de metan produsă în stratul 13, blocul 5 al Minei Aurelia de la Lupeni avea să curme viața unul număr de 82 de mineri, alți 14 fiind răniți. Este bilanțul celei mai mari tragedii care s-a produs într-o mină de cărbune din România (și din Europa) în ultimii 100 de ani.

La exact 100 de ani de la această catastrofă, autoritățile publice locale de la Lupeni, împreună cu reprezentanți ai companiei miniere, cu sindicatele și cu parohiile cultelor religioase de pe raza localității vor comemora acest trist eveniment care, în opinia primarului Lucian Resmeriță, ”este parte integrantă din istoria acestei comunități care s-a dezvoltat datorită mineritului, dar care, în același timp, a plătit acest lucru inclusiv cu sângele sutelor de mineri care și-au dat viața în accidentele de muncă petrecute în subteranul minelor din Lupeni de-a lungul a mai bine de un secol”. 

Primarul municipiului Lupeni spune că este cu atât mai important să rememorăm acest trist eveniment petrecut în urmă cu 100 de ani la Lupeni, cu cât acesta nu doar că reprezintă cea mai mare catastrofă minieră din România din toate timpurile, ci a lăsat răni adânci în memoria și sufletele oamenilor din Lupeni. ”În explozia de la Mina Aurelia au murit pe loc 82 de mineri, alți 14 au suferit răni care le-au marcat întreaga viață. Documentele vremii consemnează că aproape nu a existat nici o familie din municipiul Lupeni care să nu fi pierdut pe cineva drag în această cumplită explozie. Mai mult, în urma celor decedați au rămas 62 de văduve şi 124 de copii orfani, iar la slujba de înhumare a celor 82 de eroi mineri au participat peste 20.000 de oameni. O asemenea pagină de istorie nu poate fi uitată și nu trebuie să fie uitată. De aceea, și acum, la fel ca și în anii de dinainte și în cei care vor urma, ne rugăm pentru odihna veșnică a eroilor mineri ai Lupeniului și ne plecăm frunțile cu respect în fața monumentului ridicat în memoria lor la cimitirul din Lupeni”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Ceremoniile organizate la Lupeni pentru comemorarea a 100 de ani de la cea mai mare catastrofă minieră din România vor avea loc pe 27 aprilie 2022, începând cu ora 12,00 la Cimitirul din Lupeni, unde va avea loc o slujbă de pomenire și o ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori. Acestea vor fi continuate apoi la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni unde va avea loc un eveniment evocator al tristului eveniment, precum și lansarea unui volum de carte-document, cuprinzând mărturii, documente oficiale și articole din presa vremii despre explozia de la Mina Aurelia din 1922 și urmările acesteia. Cartea este realizată de apreciatul scriitor și documentarist Marian Boboc, custodele Muzeului Mineritului din Petroșani.