”Valul renovării” aduce milioane de euro pentru reabilitarea unor clădiri publice și rezidențiale din municipiul Lupeni

Home Administrație ”Valul renovării” aduce milioane de euro pentru reabilitarea unor clădiri publice și rezidențiale din municipiul Lupeni
”Valul renovării” aduce milioane de euro pentru reabilitarea unor clădiri publice și rezidențiale din municipiul Lupeni

Primăria municipiului Lupeni se numără printre autoritățile publice locale din România care au fost pregătite, odată cu deschiderea platformei de depunerea de proiecte ce pot fi finanțate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât a reușit să înscrie mai multe proiecte de investiții publice.

Primarul municipiului Lupeni spune că, deși competiția pentru accesarea fondurilor a semănat mai degrabă cu o cursă contracronometru, în care sute de autoritățile publice din România au concurat pentru a obține aprobarea accesării de fonduri europene nerambursabile din Schema de granturi pentru eficiență energetică, criteriul de alocare a banilor fiind ”primul venit, primul servit”, funcționarii Primăriei municipiului Lupeni au reușit să obține acordul pentru o serie de proiecte care vizează reabilitarea unor clădiri publice și rezidențiale din localitate, cu fonduri din PNRR.

Intitulată ”Valul Renovării”, schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență, aduce municipalității din Lupeni bani pentru executarea următoarelor proiecte de investiții:

  1. “Eficientizarea termică de clădiri publice în municipiul Lupeni – pentru clădirea Remizei de Pompieri”. Valoarea maximă eligibilă solicitată pentru acest proiect este în sumă de 958.622,97 lei fără TVA;
  2. “Eficientizarea termică de clădiri publice în municipiul Lupeni – pentru clădirea sediului Primăriei municipiului Lupeni”. Valoarea maximă eligibilă solicitată pentru acest proiect este în sumă de 3.166.674,46 lei fără TVA;
  3. “Eficientizarea termică de clădiri publice în municipiul Lupeni – pentru clădirea Școlii generale nr. 3”. Valoarea maximă eligibilă solicitată pentru acest proiect este în sumă de 3.545.029,24 lei fără TVA;
  1. ”Reabilitarea corpului vechi al Spitalului Municipal Lupeni”. Valoarea maximă eligibilă solicitată pentru acest proiect este în sumă de 8.871.099,21 lei fără TVA;
  1. ”Creșterea performanței energetice la Liceul Teoretic Mircea Eliade din Lupeni”. Valoarea maximă eligibilă solicitată pentru acest proiect este în sumă de 5.100.637,88 lei fără TVA;
  1. ”Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Lupeni – etapa I”. Valoarea maximă eligibilă solicitată pentru acest proiect este în sumă de 10.179.700,557 lei fără TVA. În cadrul acestui proiect sunt vizate investiții la blocurile 3ab și 4a de pe Bulevardul Păcii, respectiv blocul H3 de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu.

”Noi am fost pregătiți cu și mai multe proiecte, pentru a atrage bani din PNRR, dar atâtea am reușit să introducem în platforma aferentă programului ”Valul Renovării” până la epuizarea plafonului financiar disponibil. Sigur că, în condițiile în care am reușit atragem aproape 20 de milioane de lei pentru reabilitarea unor clădiri publice și alte peste 10 milioane de lei pentru reabilitarea primelor clădiri rezidențiale din municipiul nostru, personal mă declar foarte mulțumit. Mai mult, vreau să vă spun că am luat inclusiv măsurile necesare, prin asumarea plății cheltuielilor neeligibile de la Bugetul local, ca aceste proiecte să fie implementate în mod cert. Eu vreau să felicit echipa de proiecte din cadrul Primăriei municipiului Lupeni pentru modul în care s-au pregătit pentru accesarea de fonduri din PNRR. De asemenea, îi asigur pe cetățenii municipiului Lupeni că vom accesa fonduri și pe alte programe europene, astfel încât să putem implementa și alte proiecte de acest fel pe care deja le avem în portofoliul de proiecte al administrației publice locale, inclusiv cele în parteneriat cu asociațiile de proprietari, în vederea reabilitărilor de blocuri”, a declarat primarul municipiului Lupeni.

Imediat după semnarea contractelor de finanțare, urmează să fie demarate procedurile de licitație a lucrărilor aferente acestor noi proiecte de investiții, astfel încât acestea să intre, cât mai repede posibil, în execuție.