Ce se întâmplă cu fosta Mină Petrila după preluarea ei de către Consiliul județean Hunedoara

Home Administrație Ce se întâmplă cu fosta Mină Petrila după preluarea ei de către Consiliul județean Hunedoara
Ce se întâmplă cu fosta Mină Petrila după preluarea ei de către Consiliul județean Hunedoara

După ce săptămâna trecută SNIMVJ și CJH au semnat actul de vânzare-cumpărare a mai multor terenuri și clădiri care fac parte din ”Ansamblul istoric Mina Petrila”, o comisie numită de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor a început inventarierea bunurilor, iar odată cu finalizarea acestui proces, administrația județeană va face și plata celor 1,5 milioane de lei către SNIMVJ, bani cu care a convenit să achiziționeze acest patrimoniu.

Administratorul public al județului Hunedoara spune că, din acel moment, estimat undeva la finalul acestei luni, CJH va pune pază la aceste obiective și va demara discuții, în primul rând cu reprezentanții Asociației Planeta Petrila, dar și cu autoritățile locale din orașul Petrila și alte instituții interesată să vină cu propuneri și soluții pentru valorificarea acestui spațiu care, în opinia lui Costel Avram, trebuie să devină, așa cum anticipa artistul Ion Barbu (cel care a salvat acest patrimoniu de la distrugere) încă din 2014, Exploatarea Culturală Petrila. ”Ca să putem să facem modificări și investiții la ansamblul istoric de la fosta mină Petrila, trebuie înainte de toate să facem un Proiect de Urbanism Zonal (PUZ). Consiliul județean Hunedoara își dorește ca, pentru realizarea acestui PUZ să vină cât mai mulți specialiști în domeniu, ne dorim chiar o licitație internațională în acest scop, pentru că ne interesează să facem un lucru bun în acest loc și să facem posibilă existența Exploatării Culturale Petrila”, a declarat Costel Avram.

Acesta a avut, zilele trecute, și o întâlnire cu primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, pe marginea identificării unor măsuri prin care Primăria și Consiliul local Petrila să poată susține la rândul lor acest proiect deosebit de important pentru comunitatea petrileană. ”I-am solicitat domnului primar Jurca să găsim o soluție pentru ca și clădirea fostei stații de pompe, așa numitul spațiu ”Pompadou” de la Mina Petrila, care aparține acum de Primăria orașului Petrila, să treacă în administrarea CJH, astfel încât să punem valorifica cât mai repede acest spațiu căruia Ion Barbu și asociația Planeta Petrila i-au deja viață, transformându-l într-un spațiu cultural inedit și atractiv. Am discutat, de asemenea, cu domnul primar, și despre sprijinul pe care administrația locală de la Petrila ni-l poate da, inclusiv financiar, prin scutirea noului proprietar de la plata impozitului pe teren și pe clădiri de aici, pentru o anumită perioadă de timp și mă bucur că am găsit înțelegere și în această chestiune”, spune Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Acesta a mai precizat că, deși până la implementarea unor proiecte de anvergură, din fonduri europene, care să pună în valoare ansamblul istoric al fostei Mine Petrila, vor mai trece probabil câțiva ani, acest loc va deveni unul de interes pentru iubitorii de cultură, istorie și turism încă din acest an. ”Am cerut deja tuturor instituțiilor abilitate în acest domeniu, din subordinea CJH și mă refer aici la Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, la Centrul de Cultură și Creație Artistică, la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” să-și construiască programul de activități pentru anul 2022, astfel ca în fiecare lună, cel puțin o activitate a acestora să se desfășoare la Mina Petrila. În plus, continuăm colaborarea cu Asociația Planeta Petrila și cu toți cei care vor să se implice în readucerea la viață a acestui obiectiv”, a mai declarat Costel Avram.

În ceea ce privește oportunitatea ca, în fosta clădire principală a biroului Minei Petrila să fie găzduit un nou sediu al Primăriei orașului Petrila, propunerea a rămas în discuție, însă atât reprezentanții CJH, cât și cei ai Primăriei Petrila apreciază că această chestiune necesită o evaluare atentă. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca spune că va demara, în acest scop, o sesiune de consultări cu cetățenii, pentru a vedea în ce măsură aceștia agreează o astfel de măsură. Și Costel Avram spune că o decizie în acest scop trebuie atent analizată, dar nu ascunde faptul că pentru autoritățile județene, mutarea centrului administrativ al orașului Petrila în perimetul fostei mine poate fi una benefică.