Birou regional pentru Permise și Înmatriculară auto deschis la Petroșani

Home Administrație Birou regional pentru Permise și Înmatriculară auto deschis la Petroșani
Birou regional pentru Permise și Înmatriculară auto deschis la Petroșani

La Petroșani a deveni în sfârșit funcțional un Biroul regional al Serviciului Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara. Acesta a fost deschis oficial joi, 19 mai 2022 în prezența oficialităților locale și regionale, dar și a subsecretarului de stat Claudia Benchescu, din cadrul MAI.

Biroul din Petroșani al Serviciului Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor deservește peste 130.000 de oameni din Valea Jiului, Bănița, Baru și zona Hațeg și va funcționa, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 09.00 – 15.00 (joia, între orele 09.00 – 17.00).

Prezent la eveniment, prefectul județului, Călin Petru Marian, le-a spus celor prezenți că deschiderea acestui serviciu pentru Valea Jiului, care va funcționa în regim permanent, constituie un pas important către către oamenii din întreaga regiune, care până acum trebuiau să parcurgă drumul până la Deva pentru a depune sau obține diferite documente referitoare la premise sau la înmatriculări.

Potrivit reprezentanților autorităților locale, vor fi făcute în continuare demersuri inclusiv în ceea ce privește identificarea unei modalități care să permită susținerea, la Petroșani, a examenului teoretic pentru permisul auto ori readucerea în Valea Jiului a unui birou al Serviciului de Pașapoarte.