Consiliul județean Hunedoara / Comunicat de presă privind situația de la UPU-SJU Deva

Home Administrație Consiliul județean Hunedoara / Comunicat de presă privind situația de la UPU-SJU Deva
Consiliul județean Hunedoara / Comunicat de presă privind situația de la UPU-SJU Deva

Consiliul județean Hunedoara își cere scuze pentru disconfortul creat celor care au așteptat, ieri după-amiază, la urgența Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, mutată provizoriu în noul spațiu recent recepționat și destinat viitoarei Secții Spitalizare de Zi.

În urma ploii torențiale de duminică după-amiaza, însoțită de vijelie, sistemul de drenare nu a făcut față cantității mari de apă căzută într-un timp scurt, ceea ce a avut ca și consecință inundarea intrării la UPU Deva.

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a solicitat, de îndată, constructorului și proiectantului să găsească soluțiile tehnice pentru remedierea acestei deficiențe.

Din păcate, există persoane rău-voitoare, care folosesc acest incident în scop de propagandă electorală, fără să facă vorbire de fenomenele meteo severe care s-au manifestat în Deva, în după-amiaza zilei de duminică, 03 iulie 2022. Aceste persoane încearcă, pe toate căile, să discrediteze Consiliul Județean Hunedoara și să anuleze toate eforturile pe care instituția le face în direcția modernizării spitalului din Deva și extinderii serviciilor pe care unitatea sanitară le poate oferi pacienților.

Prin investițiile realizate, care vizează modernizarea și extinderea secțiilor SJU Deva, ne dorim să oferim pacienților condiții decente de primire și de tratament, nicidecum să le producem disconfort.

Pentru ca Spitalul Județean de Urgență Deva să devină unul de top, avem în plan investiții și achiziții de echipamente de ultimă oră.

Astfel, avem în derulare proiectul finanțat din fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe, la care se adaugă o investiție din bugetul propriu pentru etajarea urgenței cu un corp destinat clădirii administrative. La Secția de Boli Infecțioase încep lucrările pentru montarea unui lift destinat transportului cu targa al pacienților la etajul I. Un alt proiect aprobat vizează construirea Centrului de Radioterapie, care să includă și noua Secție Oncologie. Pentru Secția Cardiologie am alocat deja suma necesară pentru achiziționarea unui angiograf de ultimă generație, dar și a altor echipamente utilizate în sfera cardiologiei intervenționale. De altfel, în cadrul secției va funcționa Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat a Pacienților Cardiaci Critici (USTACC). Tot la Spitalul de Urgență Deva avem în plan amenajarea unui mini-parc în curtea unității sanitare destinat pacienților și aparținătorilor acestora.

Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara