Festivalul de mare succes ”Opera Nights” a cucerit inimile melomanilor din județul Hunedoara

Home Cultură Festivalul de mare succes ”Opera Nights” a cucerit inimile melomanilor din județul Hunedoara
Festivalul de mare succes ”Opera Nights” a cucerit inimile melomanilor din județul Hunedoara

După primele 10 ediții ale Festivalului ”Opera Nights” din județul Hunedoara, organizatorii se așteptau într-un fel ca acesta să aibă o bună rezonanță la publicul meloman din județul Hunedoara care nu are parte, prea des, de astfel de reprezentații artistice de asemenea anvergură. Însă nici pentru oficialii Consiliului județean Hunedoara (care a asumat toate costurile legate de organizarea acestui eveniment cultural de excepție) și nici pentru artiștii Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța (care a pus în scenă spectacolele de la Petroșani, Hunedoara și Deva), modul absolut excepțional în care a fost primit de publicul hunedorean Festivalul ”Opera Nights” nu putea fi deloc anticipat.

Cu toate că nu au lipsit nici unele evenimente neprevăzute, inerente pentru un eveniment de asemenea anvergură, nici schimbarea de ultim moment a spectacolului de la Petroșani cauzată de o problemă de sănătate a solistei principale din spectacolul anunțat inițial și nici măcar anularea uneia din reprezentațiile festivalului din cauza ploii care a căzut necontenit sâmbătă peste întregul județ, nu au știrbit din bucuria și emoția publicului hunedorean la întâlnirea cu muzica clasică.

La Petroșani, sala Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul din Valea Jiului care și-a dorit să ia parte la bucuria de lua parte la un regal de operă așteptat de mulți ani de melomani – capodopera muzicală ”La Traviata” de Giuseppe Verdi, cel mai jucat spectacol de operă din întreaga lume – și doar decizia inspirată a autorităților județene de a instala un uriaș monitor pe fațada exterioară a Teatrului din Petroșani a făcut ca toți cei care au dorit să se bucure de încântătoarea muzică a lui Verdi, să o poată vedea pe soprana Diana Țugui (interpreta rolului Violetta Valery) și tenorul Doru Iftene (interpretul rolului Alfredo) alături de orchestra, soliștii, corul și baletul Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța care au electrizat pur și simplu publicul, artiștii fiind răsplătiți cu minute în șir de aplauze în picioare din partea spectatorilor, artiștii fiind vizibil emoționați la rândul lor de succes și au revenit de mai multe ori la rampă.

Și la Hunedoara, în decorul fascinant al Castelului Corvinilor, locul de unde a pornit în urmă cu 11 ani Festivalul ”Opera Nights”, reprezentațiile spectacolelor ”Paiațe” și ”Cavaleria Rusticana” de Pietro Mascagni, cu Răzvan Săraru și Madeleine Pascu în rolurile Turiddu și Santuzza, cu Cristian Caragea și Lucia Mihalache în rolurile Alfio și Lola, binențeles secondați de orchestra și corul TNOB Constanța, dirijor – Tiberiu Oprea, s-au bucurat de aplauze la scenă deschisă din partea publicului. Muzica, numărul mare de artiști pe scenă, costumele colorate, emoția transmisă, toate au însemnat, în final, un nou succes pentru acest festival.

În fine, după debutul în forță de la Petroșani, ”Opera Nights” a avut un final strălucitor la Deva, unde ”La Traviata” de Verdi, cu o distribuție care i-a inclus pe soprana Marta Sandu Ofrim de la Opera Națională București (în rolul Violetta Valery), tenorul Doru Iftene de la Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța (în rolul Alfredo) și baritonul Vasile Chișiu de la Opera Națională București (în rolul Giorgio Germont) au făcut ca cei peste 500 de spectatori care au ocupat toate locurile disponibile din curtea Palatului Administrativ al Consiliului județean Hunedoara din Deva să freamăte la unison, fascinați de interpretarea impecabilă a remarcabilelor arii ale acestei capodopere din patrimoniul culturii muzicale universale.

Aplauzele necontenite ale publicului la toate cele trei seri minunate de operă de la Petroșani, Hunedoara și Deva nu au făcut decât să recompenseze evoluția artiștilor, dar în egală măsură și eforturile echipei de organizatori ai acestui eveniment devenit un reper de excepție în viața culturală hunedoreană. Din această echipă au făcut parte soprana Daniela Vlădescu (managerul Teatrului de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța, Costel Avram (administratorul public al județului Hunedoara), jurnalistul Alexandru Gruian (inițiatorul acestui eveniment cultural în județul Hunedoara) și alții.

Mulțumit de succesul incontestabil al acestui eveniment s-a declarat, evident, și președintele Consiliului județean Laurențiu Nistor. ”Sper că spectacolele au fost pe placul tuturor iubitorilor de operă! Îi felicit pe toți cei implicați în realizarea acestui eveniment cultural – cel mai mare organizat de Consiliul Județean Hunedoara! Îi mulțumesc doamnei Daniela Vlădescu, directorul Festivalului, pentru implicare și pentru că ne-a oferit acest regal artistic!”, a declarat Laurențiu Nistor.

Acesta, împreună cu echipa de organizare a Festivalului ”Opera Nights”, pe deplin convinși de pe acum că opera, muzica clasică în general, are deja un public mare, elevat și generos, constituie motive excelente pentru a începe deja pregătirile pentru ediția din anul 2023, când Festivalul ”Opera Nights” va reveni în atenția melomanilor din județul Hunedoara, poate chiar într-un format extins!