Supercom derulează o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase la Vulcan și Aninoasa

Home Anunțuri Supercom derulează o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase la Vulcan și Aninoasa
Supercom derulează o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase la Vulcan și Aninoasa

Operatorul serviciilor publice de salubritate din zona IV Valea Jiului a SMID Hunedoara va derula o nouă campanie de colectare a deșeurilor de mari dimensiuni. Aceasta se va desfășura sâmbătă, 20 august 2022 pe raza localităților Vulcan și Aninoasa.

Astfel, cei care au deșeuri din această categorie specială, le vor putea depune până sâmbătă, 20 august 2022 la punctele gospodărești de colectare a deșeurilor amenajate pe raza celor două localități, urmând ca angajații Supercom SA să le ridice sâmbătă, 20 august, între orele 10,00 și 14,00.

În categoria deșeurilor voluminoase intră: obiectele de mobilier, de uz casnic, obiecte sanitare, saltele etc. Reprezentanții companiei de salubritate atrag atenția că acest tip de deșeuri se colecterază doar în perioada derulării unor campanii speciale și nu pot fi depozitate la punctele gospodărești în restul timpului, sub sancțiunea aplicării de amenzi contravenționale. De asemenea, reprezentanții companiei precizează că deșeurile voluminoase nu vor fi preluate decâț dacă sunt depozitate, în cadrul campaniilor speciale, la punctele gospodărești și nu în fața blocului sau în alte locuri de depozitare.