Premiera „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU, în septembrie, la Sibiu

Home Cultură Premiera „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU, în septembrie, la Sibiu
Premiera „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU, în septembrie, la Sibiu

Scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu găzduiește, în luna septembrie, premiera spectacolului „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU. „MASS”, de  Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu, iar scenografia este semnată de Vladimir Turturica.

Textul e o atentă examinare a durerii, a furiei și a acceptarii.  Două familii care încearcă să se ierte și să meargă mai departe. Se caută vinovați, se caută povești justificatoare pentru destinul lor, se caută răspunsuri. Își îndreaptă degete arătătoare către cel din față pentru a se putea elibera de povara vinovăției. O masă, patru scaune. Un loc de întâlnire pentru cei patru care au fost lăsați în urmă. O elegie pentru cei mai singuri oameni de pe pământ.

„Acest spectacol este o fericită colaborare între TNRS și UNTEATRU, alături de regizorii Andrei și Andreea Grosu, care au cucerit publicul sibian cu minunatele producții realizate pentru scena noastră. Distribuția reunește actori ai celor două teatre. De la UNTEATRU îi avem pe  Mihaela Trofimov și Richard Bovnoczki, prezenți în cadrul Festivalului Internațional de Teatru, în Domnișoara Iulia, unul dintre cele mai căutate spectacole românești ale ediției din acest an. Din partea TNRS, distribuția este completată de îndrăgiții actori Ofelia Popii și Marius Turdeanu. Ne dorim ca această coproducție, care deschide seria spectacolelor din toamnă, să fie o nouă șansă de a ne bucura de teatru și de a celebra frumusețea de pretutindeni”, a declarat Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele FITS.

„MASS” va avea avanpremiera în 8 septembrie, ora 19:00, iar premiera în 9 septembrie, ora 19:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcţii SA UniCredit, str. Triajului, nr 1-3, Sala Lulu.

Biletele sunt disponibile pe www.tnrs.ro și la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17.