Grădiniță sub semnul credinței și carității, sfințită la Deva

Home Educație Grădiniță sub semnul credinței și carității, sfințită la Deva
Grădiniță sub semnul credinței și carității, sfințită la Deva

”Slujba ta, fă-o deplin!” Cu aceste cuvinte, desprinse din Cartea Sfântă, II Timotei 4.4, a adunat Preasfințitul Părinte Gurie Georgiu, regretatul Episcop al Devei și Hunedoarei, în jurul său oameni de bine și cu dare de mână pentru a ctitori, sub efigia Sfintei Biserici Ortodoxe, un așezământ educațional așa cum ne-am dori să fie toate din țara noastră. Acesta a urmărit îndeaproape, zi de zi, vreme de mai bine de doi ani, evoluția proiectului său de suflet dar nu a apucat să-și vadă visul împlinit. Însă după trecerea sa la cele veșnice, misiunea ducerii la bun sfârșit a acestui generos proiect i-a revenit noului Episcop al Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, proiectul a fost dus la bun sfârșit, astfel încât, la final de august, grădinița pentru copii din Deva, ce poartă acum cu onoare numele ctitorului său Gurie Georgiu, a fost sfintită, înainte ca aici să fie primiți cei 80 de copii care vor face primii pași în educație, anul acesta, la început de septembrie. Slujba de sfințire a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei. Au fost prezenți Părinții consilieri de la Centrul Eparhial, reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale și viitorii preșcolari împreună cu părinții.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a rostit un cuvânt despre întreita bucurie trăită astăzi, odată cu sfințirea Grădiniței: prima bucurie venită din cer, de la Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce a zis „Lăsați copiii să vină la mine!” (Luca 18, 16), a doua bucurie rezultată din lucrarea ce s-a împlinit, iar a trei bucurie venită din comuniunea frățească și împreuna rugăciune a celor prezenți. Iar Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre proiectele pe care Episcopul Gurie le-a inițiat spre bucuria și folosul oamenilor, printre care și Grădinița astăzi inaugurată, proiect realizat aproape în totalitate prin eforturile Episcopiei Devei și Hunedoarei.

La final, cei implicați în construirea, înfrumusețarea, utilarea și dotarea Grădiniței „Episcop Gurie Georgiu” au primit distincții de vrednicie, iar copii prezenți au primit daruri.