Uricaniul marchează Ziua Educației cu cele mai mari investiții pentru acest domeniu din județul Hunedoara

Home Stiri la zi Uricaniul marchează Ziua Educației cu cele mai mari investiții pentru acest domeniu din județul Hunedoara
Uricaniul marchează Ziua Educației cu cele mai mari investiții pentru acest domeniu din județul Hunedoara

Ziua Educației este marcată la Uricani nu doar prin respectul cuvenit acordat cadrelor didactice de la unitățile locale de învățământ, iar ”cadoul” cel mai de preț pe care autoritățile publice locale de aici îl fac pentru profesori și elevi deopotrivă este tocmai crearea acelui cadru necesar pentru un învățământ modern, demn de vremurile pe care le trăim și de statutul european al țării noastre.

Pentru administrația publică locală din orașul Uricani și, în mod special, pentru primarul Dănuț Buhăescu, domeniul Educației este unul nu doar prioritar, ci esențial în abordarea relației cu dascălii și elevii. Este și motivul pentru care în prezent, la Uricani, se află în plin proces de implementare o serie de proiecte finanțate din fonduri europene care vizează modernizarea a tot ceea ce presupune sistemul educațional. ”Am reușit să atragem, pentru acest domeniu de activitate vital, care este Educația, fonduri considerabile din bani europeni. Cu acești bani, am reușit și reușim în continuare să modernizăm nu doar infrastructra școlară, ci tot ceea ce presupune modernizarea sistemului de învățământ”, spune primarul Dănuț Buhăescu.

Practic, la o analiză atentă și corectă, putem spune că Primăria Uricani a atras cele mai mari fonduri europene pentru investiții în acest domeniu, pe cap de locuitor, din județul Hunedoara. Anul acesta a fost dată în folosință la Uricani și o nouă grădiniță, iar la Liceul Tehnologic ”Retezat”, la Școala gimnazială nr.1 și Școala gimnazială nr. 2, sunt în derulare ample lucrări de modernizare a infrastructurii din educație, de la reabilitarea clădirilor și sălilor de clasă, până la mobilier și dotări specifice acestui sector de activitate. ”Când vorbim despre modernizarea infrastructurii de învățământ, nu ne gândim doar la clădirile propriu-zise, ci am acționat în același timp cu investiții care vizează siguranța copiilor (avem sisteme moderne de monitorizare și pază la toate școlile și grădinițele din oraș), digitalizarea (am pus laptopuri la dispoziția tuturor cadrelor didactice, tablete pentru toți elevii, am instalat internet de mare viteză, am achizițonat table intelgente, videoproiectoare, materiale didactice pentru dotarea laboratoarelor și atelierelor școlare. Am obținut banii necesari pentru realizarea unor ateliere de practică în domeniul industriei prelucrării lemnului și industriei ospitalității la Liceul Tehnologic ”Retezat”, investiții care sunt deja în implementare. Avem un alt proiect similar pentru modernizarea Școlii gimnaziale nr. 2, inclusiv pentru sala de sport, dar și alte proiecte care țin de modernizarea sistemului educațional din orașul nostru. Recent, am semnat contractul de finanțare pentru construcția une creșe. Într-un fel, acesta este răspunsul administrației locale din orașul Uricani la solicitările profesorilor, ”cadoul” nostru pentru dascăli, dincolo de mulțumirile care li se cuvin zi de zi pentru munca lor ce se reflectă în rezultatele copiilor noștri”, a mai spus primarul Dănuț Buhăescu.

Din fericire, efectul acestor investiții a început să dea roade. Elevii vin cu plăcere la școală, iar cadrele didactice au cele mai bune condiții pentru a-și pune în valoare experiența. Nu întâmplător, anul acesta, spre exemplu, Liceul Tehnologic ”Retezat” a avut cel mai bun rezultat în rândul liceelor tehnologice din județul Hunedoara, la examenul de Bacalaureat.

Ziua Internațională a Educației reprezintă pentru primarul Dănuț Buhăescu încă un prilej de a-și reafirma convingerea că parteneriatul administrației locale cu corpul profesoral de la toate unitățile de învățământ din orașul Uricani este unul foarte important. ”Dascălii sunt piatra de temelie a oricărei comunități, iar noi la Uricani nu doar că știm acest lucru, dar îl și respectăm la valoarea binemeritată. Primăria și Consiliul local al orașului Uricani au fost mereu alături de cadrele didactice, la solicitările cărora am răspuns de fiecare dată cu celeritate și responsabilitate. Personal, sunt onorat și mă mândresc că avem la toate unitățile de învățământ din orașul nostru dascăli de excepție, formatori de caractere și oameni dedicați acestei nobile misiuni de educare a tinerei generații. Mă bucur de relația excepțională pe care o avem cu toți cei care reprezintă sectorul Educației din orașul Uricani și-i asigur că ne propunem să acționăm în așa fel încât lucrurile să continue doar în această direcție. Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației vreau să le transmit doamnelor și domnilor profesori din orașul Uricani mulțumirile mele publice, în numele administrației pe care o conduc, pentru efortul lor de a ține cât mai sus ștacheta Educației în orașul Uricani. Le doresc să aibă parte, în primul rând, de sănătate, de putere de muncă, de cât mai multe satisfacții în plan profesional și personal și-i asigur că Primăria orașului Uricani le este permanent un partener devotat”, spune Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Iar dincolo de aceste gânduri, cum îl știm ambițios și implicat, suntem siguri că investițiile în Educație și sprijinul necondiționat acordat profesorilor și elevilor, se va concretiza și în anii următori, în noi și noi proiecte, în ton cu evoluția societății și cu cerințele unui învățământ modern, de calitate. Pentru că, la urma urmei, asta este și dorința primarului, dar și a profesorilor, părinților și elevilor din Uricani.