Lipsa constructorului amână modernizarea ultimului tronson de drum din Parâng pentru anul viitor

Home Administrație Lipsa constructorului amână modernizarea ultimului tronson de drum din Parâng pentru anul viitor
Lipsa constructorului amână modernizarea ultimului tronson de drum din Parâng pentru anul viitor

Intenția reprezentanților Consiliului județean Hunedoara de a finaliza, încă din acest an, proiectul de investiții privind modernizarea ultimilor 800 de metri din drumul județean DJ709F, în zona de altitudine a stațiunii Parâng este zădărnicită de lipsa unui constructor interesat de această lucrare.

Administratorul public al Consiliului județean Hunedoara, Costel Avram spune că, deși valoarea proiectului este una deloc de neglijat și mai multe firme au fost invitate să contracteze această lucrare, niciuna nu s-a arătat interesată. ”Sigur că poate numărul mare de lucrări de investiții care se derulează pe raza județului nostru sau poate faptul că lucrarea din Parâng este una care necesită condiții ceva mai grele de lucru a făcut să ne regăsim în această situație. Noi ne-am dorit ca, până la finalul acestui an sau chiar mai repede, să avem finalizați cei 825 de metri de drum din Parâng, până sus la complexul sportiv al IEFS, așa cum ne-au solicitat cabanierii. Consiliul județean a alocat suma necesară pentru această investiție dar unele lucruri nu depind doar de noi, ci și de un executant. Sigur că, până la urmă, se va găsi o soluție, noi chiar zilele acestea urcăm proiectul pe SEAP dar este foarte clar că finalizarea procedurii de licitație se va duce în iarnă, când nu se mai poate lucra la peste 1800 de metri altitudine la drum, astfel că vom finaliza acest drum undeva în primăvara anului viitor, imediat ce se va duce zăpada și vremea va permite desfășurarea lucrărilor”, a declarat Costel Avram.

Finalizarea acestei porțiuni de drum va facilita accesul rutier, pe timp de vară, în stațiunea Parâng, până la Cabana IEFS, unde se află capătul DJ 709F și va contribui la creșterea numărului de turiști în stațiunea Parâng.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram mai spune că administrația județeană rămâne în continuare deschisă pentru realizarea, în parteneriat cu Primăria municipiului Petroșani, și o parcare corespunzătoare în zona de altitudine a Parângului.