Colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, sâmbătă, la Lupeni și Uricani

Home Anunțuri Colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, sâmbătă, la Lupeni și Uricani
Colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, sâmbătă, la Lupeni și Uricani

Ultima acțiune de gratuită colectare a deșeurilor voluminase de pe raza localităților Lupeni și Uricani, din Valea Jiului, desfășurată de Supercom SA, va avea loc la finalul acestei săptămâni.

Astfel, sâmbătă, 26 noiembrie 2022, între orele 10.00 și 14,00 cetățenii și operatorii economici din cele două localități, care dețin deșeuri de mari dimensiun , respectiv mobilă dezafectată, aparatură de tot felul, instalații sanitare scoase din uz, etc., le pot depune la punctele de colectare a deșeurilor menajere și reciclabile.

Deșeurile depuse în aceast zi, la Lupeni și Uricani, vor fi ridicate GRATUIT de către operatorul de sabubritate Supercom. Reprezentanții companiei atrag atenția că depozitarea deșeurilor din categorii speciale, voluminoase, din construcții sau periculoase, nu se depun la punctele gospodărești decât în cadrul unor astfel de campanii speciale, derulate trimestrial. Ele pot fi însă ridicate însă oricând de la cei cetățeni sau firme, contra cost, în baza unei comenzi adresate la dispeceratul companiei Supercom.