Expoziție personală totală Sergiu Cristian Ianza, la Galeria de artă ”Ianza” din Petroșani

Home Cultură Expoziție personală totală Sergiu Cristian Ianza, la Galeria de artă ”Ianza” din Petroșani
Expoziție personală totală Sergiu Cristian Ianza, la Galeria de artă ”Ianza” din Petroșani

Recunoscut în plan național și internațional, îndeosebi pentru lucrările sale artistice de ceramică, artistul plastic Cristian Sergiu Ianza își manifestă spiritul creator în diverse forme de exprimare artistică, de la pictură și sculptură, până la realizarea unor obiecte artizanale sau a unor plachete pentru diverse evenimente.

Cristian Ianza este, în același timp, președintele Fundației Ianza Art Inter-Cultural și proprietar al galeriei private de artă de la Castelul Ianza din Petroșani. În această calitate a găzduit la Petroșani zeci de expoziții ale unor artiști valoroși și ale unor tineri artiști în devenire. Niciodată însă nu a reușit să prezinte aici publicului iubitor de artă din Valea Jiului, o expoziție personală.

Finalul de an 2022 îl aduce însă, în sfârșit, pe Cristian Ianza în această ipostază, iar expoziția pe care acesta o propune sub genericul ”Ceramică și obiect estetic”, se dorește a fi o ”expoziție totală” în care sunteți invitați să descoperiți întreaga sferă creativă a acestui remarcabil artist al Văii Jiului.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 15 decembrie 2022, de la ora 17,00 la galeria de artă Ianza din Petroșani, str. Timișoarei nr. 1 (vizavi de sediul CEH). Intrarea este liberă!