Cum arăta, pe vremea dacilor, cetatea Băniței ?

Home Educație Cum arăta, pe vremea dacilor, cetatea Băniței ?

banita1Din motive care au rămas până în ziua de astăzi neelucidate, majoritatea cetăţilor dacice, în special cele din zona capitalei Sarmizegetusa Regia, au fost complet distruse, doar câteva fragmente ale zidurilor din piatră ale acestora mai amintind despre străvechile aşezăminte ale dacilor. Desigur că pentru cercetători, ca şi pentru turişti sau localnici deopotrivă, dorinţa de a “vedea” imaginea vechilor aşezări ale “celui mai viteaz popor dintre traci” este mai mult decât o simplă curiozitate.

La doi paşi de porţile dinspre Nord ale Văii Jiului, cu mai bine de 2000 de ani în urmă străjuia semeaţă, cetatea dacică de la Băniţa. Cetatea dacică de la Băniţa este una dintre cele şase fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei care fac parte din patrimoniul universal al UNESCO. Potrivit izvoarelor istorice, această cetate datează din timpul lui Burebista, dar ea a fost locuită şi extinsă şi sub regele Decebal. La fel ca toate celelalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, şi cetatea de la Băniţa a fost distrusă în timpul războaielor daco-romane din primele secole ale noii Ere.  Turnul cetăţii a fost zidit pe un platou special amenajat, având dimensiunile unui dreptunghi de 38x20m. Pentru construcţie au fost aduse pietre din zona Sântămăria Orlea – Haţeg, cioplite special pentru zidire. Nu se cunoaşte ce înălţime a avut acest turn de cetate. O mulţime din blocurile de piatră ale cetăţii au fost utilizate la construcţia liniei ferate Simeria-Petroşani (între anii 1868-1870) sau la zidirea unui tunel şi consolidarea unui pod peste pârâul Băniţa. Multe pietre din zidaria turnului au ajuns şi în fundaţiile unor case ale localnicilor.

banita5Acoperită azi de o vegetaţie variată – arbuşti, mesteceni, fagi, ferigă, diferite ierburi – stânca asigură urcuşul spre cetate doar pe o singură latură: cea nord-vestică. Arheologii au descoperit aici un tezaur format din imitaţii de tetradrahme thasiene, o monedă romană republicană, dar şi o brăţară dacică de argint şi unelte care demonstrează existenţa unor ateliere pentru prelucrarea bronzului.

Vă întrebaţi probabil cum arăta, în vremurile ei de glorie, Cetatea Băniţei ? Pornind de la schiţa unui plan al arheologilor care au cercetat ruinele şi  punând cap la cap şi alte informaţii citite, aflate de la faţa locului sau învăţate în timp, un grup de tineri pasionaţi în reconstituirea pe computer a vechilor aşezări ale dacilor, au realizat un model 3D al cetăţii, în încercarea unei reconstituiri virtuale a ei. Atât pentru cei care au vizitat zona sau au văzut poze de la faţa locului, cât şi pentru cei care nu ştiau nimic despre această cetate, imaginile cu modelul 3D le pot oferi astfel o imagine despre ceea ce a fost cândva „Cetatea dacică Băniţa”.

banita2

banita3

banita4