Câți bani alocă statul român pentru educația elevilor din sistemul public de învățământ

Home Educație Câți bani alocă statul român pentru educația elevilor din sistemul public de învățământ

Executivul a aprobat hotărârile privind valoarea costului standard atât pentru elevii din sistemul public de învățământ, cât și pentru cei din sistemul particular și confesional acreditat.

Pentru cheltuieli salariale, valoarea coeficientului 1 (coeficientul de bază) aferent costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, pentru anul 2023,  a crescut cu 7% față de anul 2022, respectiv de la valoarea de 6.386 lei, la valoarea de 6.834 lei.

Acest cost se aplică pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.

Prin aplicarea coeficienților de corecție și diferențiere pentru diferitele forme, niveluri sau filiere de învățământ, costul standard ajunge la valori precum 19.136 lei (în cazul învățământului liceal vocațional-muzică), 16.775 lei (în cazul învățământului antepreșcolar) sau 11.618 lei (învățământ integrat).

Pentru cheltuieli de funcționare a unităților de învățământ, raportat la valoarea absolută, anul acesta se înregistrează cea mai mare creștere a costului standard pentru cheltuieli de funcționare: astfel, valoarea coeficientului 1 (coeficientul de bază) aferent costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, pentru anul 2023, a crescut cu 17,5% față de anul 2022, respectiv de la valoarea de 485 lei la valoarea de 570 lei.

Sumele rezultate prin multiplicarea costului standard cu numărul de elevi asigură: cheltuielile cu pregătirea profesională; cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor; cheltuielile prevăzute la articolul bugetar “bunuri și servicii”.

În funcție de coeficienții de corecție și de diferențiere corespunzători nivelului de învățământ, zonei de temperatură și numărului de elevi al unității de învățământ, costul standard pentru cheltuielile de funcționare poate ajunge la valori de peste 900 lei/elev, în cazul creșelor sau liceelor/colegiilor/școlilor profesionale.