”Valul Renovării” ajunge și la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani

Home Administrație ”Valul Renovării” ajunge și la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani
”Valul Renovării” ajunge și la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani

Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, unitate de elită în învățământul hunedorean este una dintre puținele unități de învățământ care nu au beneficiat, în ultimii ani, de lucrări de anvergură în modernizarea infrastructurii, cu toate că au mai fost făcute, punctual, unele lucrări necesare în această direcție.

Complexitatea unor astfel de investiții, dar și costurile foarte mari pe care le necesită reabilitarea acestui liceu, unul dintre cele mai mari din Valea Jiului, a determinat administrația publică locală să caute resurse financiare europene, care să permită implementarea unui proiect semnificativ în reabilitarea și modernizarea acestei unități de învățământ.

Proiectul privind creșterea eficienței energetice pentru Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, depus la finanțare de Primăria Municipiului Petroșani pe componenta C5 – Valul renovării, a fost din fericire acceptat de Ministerul Dezvoltării și propus la finanțare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. Contractul de finanțare a fost semnat, la începutul acestei săptămâîni, de către ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila și de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

”Copiii de astăzi reprezintă viitorul țării noastre, iar asigurarea celor mai bune condiții de studiu pentru elevi reprezintă una dintre prioritățile mele, în calitate de primar al municipiului Petroșani”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Suma aprobată la finanțare pentru acest proiect, din fonduri europene, este de 7.105.769,77 lei.