De ce taci / O poezie de Dorel Neamțu

Home Cultură De ce taci / O poezie de Dorel Neamțu
De ce taci / O poezie de Dorel Neamțu

De ce taci când strana cântă

A durerilor potop

Inima ta mare ,sfântă

Curge-n lacrimi strop cu strop

De ce plângi când Luna trece

Peste ochii tăi de foc

Tu ești Luna cea mai rece

Și mai caldă la un loc

 

De ce cânți când neaua ninge

Peste-a aripilor vânt

Inima-mi parcă se frânge

Între cer și-ntre pământ

De ce ochii tăi se-așează

Pe a crengilor văzduh

Și-apoi vara-i înnoptează

Înveliți în alt tău duh

 

Tu te-aprinzi în zarea albastră

Ca un strugur din amnar

Și răsai ca dintr-o glastră

În al meu senin hotar

Dans de maci îți e privirea

Și un salt de căpriori

Este vis în nemurirea

Nenăscutilor fiori

 

Dintr-o dată tu te-apropii

De un cuib de rândunea

De pe margine toți plopii

Sărută Iubirea ta

Parcă-i freamăt, parcă-i nuntă

Un veșmânt de vise albe

Într-o zare se cufundă

Ca un cântec de flori dalbe

 

Și pe buze-ți va rămâne

Dorul meu de-atâta timp

Vei răsări și vei apune

Pe frunte cu al meu nimb.