Școala europeană ”I.G. Duca” din Petroșani a găzduit Olimpiada Corală Regională

Home Educație Școala europeană ”I.G. Duca” din Petroșani a găzduit Olimpiada Corală Regională
Școala europeană ”I.G. Duca” din  Petroșani a găzduit Olimpiada Corală Regională

Buna reputație dobândită de Școala de Muzică din cadrul Școlii gimnaziale ”I.G. Duca” din Petroșani a fost principalul factor determinant adus de inspectorul școlar Carmen Buzatu în atenția inspectorului de specialitate responsabil pentru disciplinele din aria curriculară arte al ISJ Hunedoara, prof. Robert Humel, în adoptarea deciziei de a desemna această unitate de învățământ drept organizator al Olimpiadei Corale Regionale, în acest an.

Decizia s-a dovedit a fi inspirată, pentru că, așa cum avea să precizeze inspectorul școlar Robert Humel, la festivitatea de deschidere a evenimentului, atât conducerea și colectivul apreciatei Școli ”I.G. Duca” dar și Primăria municipiului Petroșani și ISJ Hunedoara, cărora li s-a alăturat și teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu”, s-au mobilizat exemplar pentru a fi gazde bune celor peste 400 de elevi și cadre didactice din județele Alba, Arad, Timiş, Caraş-Severin și Hunedoara, calificați pentru această etapă a olimpiadei corale.

Astfel, cele mai bune coruri din cele 5 județe, aparținând unor școli prestigioase precum Liceul de Artă ”Sabin Drăgoi” din Arad, Liceul de Arte ”Sabin Păuța” din Reșița, Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” din Deva, Liceul Teologic Baptist ”Alexa Popovici” din Arad, Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” din Pecica  au evoluat în fața unui juriu profesionist, format din profesorii Cristina Popa Morait, Aida Roșca, Carmen Buzatu, Crstina Cameniță, Daniela Rus – membrii, Gavril Demeter Mohora – vicepreședinte, Robert Humel – președinte executiv și Maria Ștefănie – președinte. Pentru o și mai mare acuratețe a evaluării corurilor participante, în calitate de președinte onorific al juriului a fost invitat reputatul muzician hunedorean Cristian Fodor, care deși este cunoscut mai mult pentru activitatea sa de rapsod popular, are o experiență relevantă în muzica corală, fiind și în prezent membru al prestigioasei corale ”Sacerdotes” a Episcopei Devei și Hunedoarei.

Acesta s-a declarat, de altfel, onorat de cinstea de a conduce juriul acestei olimpiade corale, apreciind că toate corurile care au evoluat în competiție au avut o prestație remarcabilă, departajarea fiind decisă doar în urma unor punctaje de ordin tehnic și, mai puțin, artistic.

Prezent atât la deschiderea evenimentului, cât și la festivitatea de premiere, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a apreciat, la rândul său, că pentru municipiul Petroșani a fost realmente o onoare să găzduiască un eveniment de o asemenea anvergură. ”Fiecare proiect iniţiat de către instituţii de învățământ pentru promovarea talentului copiilor, trebuie sprijinit. Olimpiada Corală oferă posibilitatea ca elevii și copiii cu talent deosebit să se evidenţieze şi să îşi valorifice potenţialul artistic, lucru care, de altfel, s-a evidențiat și de această dată, la Petroșani. Noi am mai găzduit, cu câțiva ani în urmă și etapa națională a Olimpiadei școlare și vreau să felicit echipa de la Școala gimnazială ”I.G. Duca” și ISJ Hunedoara pentru că ne oferă bucuria de a fi parteneri ai unui evenbiment în care cultura, arta, educația, pe care-i consider stâlpi ai dezvoltării comunității, sunt aduse în atenție în orașul nostru. Felicitări, tuturor!”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.