Costel Avram consideră că e inadmisibil ca sute de aninoseni să fie ”cazați” în containere, în timp ce pentru ucraineni statul român plătește cazarea la hoteluri de 3 și 4 stele

Home Politică Costel Avram consideră că e inadmisibil ca sute de aninoseni să fie ”cazați” în containere, în timp ce pentru ucraineni statul român plătește cazarea la hoteluri de 3 și 4 stele
Costel Avram consideră că e inadmisibil ca sute de aninoseni să fie ”cazați” în containere, în timp ce pentru ucraineni statul român plătește cazarea la hoteluri de 3 și 4 stele

Situația celor câteva sute de oameni din Aninoasa, ale căror blocuri de locuințe au fost afectate de seria cutremurelor din luna februarie și care au fost evacuați din casele lor și mutați în locuințăe modulare provizorii de tip container este privită de către social-democratul Costel Avram ca fiind una de-a dreptul inadmisibilă.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram este de părere că statul român, politicienii și guvernul trebuie să găsească soluții de a schimba legislația actuală, astfel încât cetățenii români să beneficieze măcar de condiții similare care sunt acordate refugiaților din Ucraina, atunci când trec prin situații dificile, așa cum este cazul acum cu sute de oameni din coloniile muncitorești ale orașului Aninoasa.

Acesta s-a declarat de-a dreptul indignat de situația de la Aninoasa, în cadrul unui interviu la un post local de televiziune. ”Eu sunt social-democrat, dar consider că trebuie să spunem lucrurilor pe nume legat de situația oamenilor de la Aninoasa. Este inadmisibil ca românul meu din Valea Jiului, cetățenii din Aninoasa, să fie mutați în niște containere din cauza faptului că acel cutremur a făcut ca blocurile să nu mai fie sigure, iar eu, stat român, să nu pot să îl ajut să îi închiriez o vilă, așa cum tot eu, stat român dau bani la ucraineni. Adică, eu cred că nu e corect faptul că ucrainenii pot fi duși la hoteluri de 4 stele, de 3 stele, cu cazare și mâncare plătită de statul român, iar românul meu de la Aninoasa să fie cazat într-o cușcă. Nu încape îndoială, că legea trebuie modificată! Și aici, atât oamenii, cât și factorii de decizie trebuie să-i tragă de mână pe politicieni și să le spună: ”Hop, opriți-vă, că trebuie să faceți ceva pentru oamenii noștri!”, a declarat Costel Avram.

Acesta a ținut să precieze, în mod clar că declarațiile sale nu au un carater anti-ucrainean sau pro-rus, dar în același timp spune că statul român trebuie să găsească soluții cel puțin similare, în legislație și în modul de acțiune, pentru a-i ajuta și pe românii aflați la ananghie. Iar acesta, în opinia lui Costel Avram, trebuie să se întâmple urgent, pentru că va veni vara, iar viața în acele containere va deveni un coșmar pentru oamenii din Aninoasa care nu au nici o vină și pe care autorităile statului român au datoria să-i ajute, cel puțin la fel cum o fac cu refugiații din Ucraina.