Municipiul Deva găzduiește unul dintre cele mai valoroase centre sportive de pregătire olimpică, fiind este orașul în care numeroase generații de gimnaști s-au pregătit pentru marile succese naționale, mondiale și olimpice ale României. Aici și-a desăvârșit drumul spre marea sa performanță olimpică Nadia Comănici, gimnasta care a intrat în istorie pentru prima notă de 10 obținută la această disciplină sportivă, în 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal. Și tot aici a început drumul altor sportivi de excepție ai României, care au scris istorie în gimnastica mondială. Iar dincolo de bilanțul celor peste 40 de ani de performanță, Deva continuă să fie o rampă de lansare către desăvârșirea sportivă pentru noi generații de reprezentsnați ai gimnasticii.
De aceea, la Deva va fi construit Muzeul Digital al Gimnasticii, a cărui clădire va fi amplasată într-o zonă cu puternice conotații sportive, lângă Colegiul Național Sportiv „Cetate”, Aqualand și Stadionul Municipal. Primarul municipiului Deva, Florin Oancea spune că, mai mult, clădirea muzeului propune și o „rezolvare” urbanistică a zonei și va crea o relație dinamică între dealul cetatii, piața pietonală și stadion. În plus, în jurul clădirii, se va amenaja un parc legat de piața pietonală printr-o alee ce va trece pe sub consola construcției muzeului. În acest parc se vor putea organiza proiecții de filme și va fi amenajat un loc de joacă tematic cu aparate de gimnastică.
La interior, muzeul va fi structurat în trei zone, o sală de conferințe și spectacole de 150 locuri, un foyer cu recepție și grupuri sanitare, o zonă de expoziții digitale, tunel interactiv, coridor cronologic cu istoria gimnasticii, statui de ceară ale gimnastelor și diverse instalații de realitate virtuală.
Clădirea nu va fi doar un obiect deosebit de arhitectură, ci va oferi și o experiență socială dinamică, revitalizând întreaga zonă.
Studiul de fezabilitate pentru Muzeul Digital al Gimnasticii a fost deja finalizat, iar in cursul lunii aprilie acesta va fi supus aprobării în Consiliul Local. Proiectarea va fi finalizată, la rândul său, până in iulie, iar până la sfârșitul lunii august va fi organizată licitația pentru executarea lucrărilor.
Primarul municipiului Deva își exprimă speranța ca lucrările pentru construcția acestui muzeu emblematic al Devei și al performanțelor gimnasticii românești să înceapă până la sfârșitul anului 2023.