Deva, gazda unei noi ediții a Cupei Cetății la șah

Home Stiri la zi Deva, gazda unei noi ediții a Cupei Cetății la șah
Deva, gazda unei noi ediții a Cupei Cetății la șah

Vești bune pentru iubitorii șahului! CSM Deva și Clubul de Șah Deva, cu sprijinul Primăriei municipiului Deva și a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva organizează „Cupa Cetății” la șah. Competiția va avea loc sâmbătă, 22 aprilie 2023, cu începere de la ora 9,30 și se va desfășura în holul mare al Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva.

Competiția va avea trei secțiuni, pe următoarele structuri, respectiv:

  • TURNEU A: OPEN ŞAH RAPID (ELO/CIV>1001), 15 minute /jucător, 7 runde, în sistem elvețian (fără omologare) ;
  • TURNEU B: OPEN Copii ≤12 ani (ELO</=1001) – ŞAH RAPID – 6 runde sistem elveţian (fără omologare);
  • TURNEU C: OPEN Copii ≤8 ani – ŞAH RAPID – 5 runde sistem elveţian (fără omologare).

Turneele B și C se vor desfășura fără ceas de joc. În cazul în care se va depăşi timpul estimat de joc, se va introduce ceasul, cu un timp de 3-5 minute/jucător.

Arbitri competiției vor fi Liviu Antal, Cosmin Tătăruș și Daniel Lungu.

La „Cupa Cetății” la șah se vor acorda premii la toate categoriile iar fiecare sportiv va primi o medalie de participare.

  • TUNEU A: locurile 1 – 3 la general, precum și la categoriile U14, U12, U10, veterani și feminin;
  • TURNEU B: locurile 1 – 3 la general precum și la categoriile U10 și U9 și feminin.
  • TURNEU C: locurile 1 – 3 la general precum și la categoriile U7 și U6 și feminin.

Înscrierile în compeție se fac până vineri, 21 aprilie 2023 iar confirmările se vor face sîmbătă, 22 aprilie 2023, între orele 8,30-9,15. Pentru detalii sumplimentare:

  • Daniel Lungu: tel. 0728842898, email: sah.lungu@yahoo.com
  • Cosmin Tătăruș: tel:0727541342
  • CSM Deva 0787715942 sdau e-mail: clubsportivmunicipaldeva@gmail.com