Lumina Lumii / O poezie de Mirela Cocheci

Home Cultură Lumina Lumii / O poezie de Mirela Cocheci
Lumina Lumii / O poezie de Mirela Cocheci

Firea mea cea veche, Doamne, răstignită-n veci să fie,
Fă, Iisuse, ca în mine un om nou să reînvie
Și din patima Ta, Doamne, fă măcar un colț de cruce
Pe-al meu umăr să apese, a mea parte s-o pot duce.

Răstignește-mă, Iisuse, pe-a Ta cruce-n vânt să flutur,
De-a mea fire păcătoasă, prin durere, să mă scutur
Și împarte azi cu mine suferința Răstignirii,
Să pot înțelege, Doamne, taina sfânt-a Mântuirii.

Și îmi pune peste creștet palma Ta cea pironită,
Firea veche, muritoare, fie-mi astăzi răstignită,
Prin Lumina Învierii cele vechi să se sfârșească,
Miluiește-mă, Iisuse, cu Lumina Ta cerească!