Horea Mihail readuce la Deva ”Pianul Călător”

Home Cultură Horea Mihail readuce la Deva ”Pianul Călător”
Horea Mihail readuce la Deva ”Pianul Călător”

Pianistul Horia Mihail revine cu un turneu naţional sub genericul ”Pianul călător”, ajuns deja în fața ediției cu numărul 13, în cadrul căruia este inclusiv și municipiul Deva.

În județul Hunedoara, ”Turneul Pianul Călător 13” va ajunge la Deva luni, 8 mai 2023, la ora 19:00, concertul urmând să fie găzduit la sala ,,Pro Arte” a Colegiului Național ,,Decebal” în organizarea Primăriei Municipiului Deva și Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean”.

„De peste un deceniu, Pianul Călător ajunge în orașele din România. De-a lungul timpului, am încercat să prezint publicului programe cât mai interesante. Dacă la început a fost Franz Liszt, de-a lungul anilor am ales o muzică cât se poate de variată și interesantă: de la clasicii Mozart și Beethoven, la romanticul Chopin, de la vals, la miniaturi care îndeobște sunt prezentate ca bis. Pentru această ediție am ales compoziții inspirate de folclor. Dacă publicul nostru este familiarizat cu influențele folclorului românesc, m-am gândit să propun o scurtă călătorie europeană, pornind din Banat cu o destinație aflată tocmai în cealaltă parte a continentului și o revenire acasă la teme muntenești sau moldovenești. Sunt convins că cei ce vor alege să participe la acest al treisprezecelea Pian Călător se vor bucura de un program variat, extrem de interesant”, a declarat pianistul Horia Mihail.

Programul porneşte de la celebrele ”Dansuri româneşti” de Bartok şi va continua cu alte compoziții inspirate din folclor din creaţia lui Schubert, Chopin, Grieg, Glinka, Dvorak, Ravel, Brahms, Brediceanu şi Dan Dediu.

În programul evenimentului:

  • Bartok – Șase Dansuri Populare Românești, Sz. 56
  • Schubert – Hungarian Melody, în si minor, D.817
  • Chopin – Patru Mazurci op. 33
  • Grieg – Improvizații pe două cântece populare norvegiene, op. 29
  • Glinka – Nouvelles Quadrilles Francaises
  • Dvorak – Scottish Dances, op. 41
  • Ravel – Alborada del Gracioso
  • Brahms – Variațiuni pe un cântec maghiar, op. 21 nr. 2
  • Brediceanu – Dansuri populare românești
  • Dediu – Hora din Moldova

Participarea publicului la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.