În capitala Macedoniei de Nord, Skopje au avut loc la finalul săptămânii precedente Campionatele Balcanice de culturism și fitness, eveniment sportiv la care au participat reprezentanți ai celor mai prestigioase cluburi de specialitate din 10 țări europene.
Sportivii din cadrul Federației Române de Culturism și Fitness s-au dovedit a fi cei mai buni din cadrul competiției, România adjudecându-și titlul de campioană balcanică.
Din lotul național al țării noastre a făcut parte și sportiva Ariana Maria Topliceanu, reprezentantă a clubului sportiv ”Univesritatea” Cluj. Ariana Topliceanu este însă din Lupeni, acolo unde a și început, de altfel, în urmă cu doar doi ani de zile, drumul său spre această primă performanță într-o ramură sportivă deosebit de complexă. Aceasta a descoperit pasiunea pentru culturism și fitness imediat după terminarea studiilor liceal, absolvite la Liceul Teoretic Lupeni.
La Campionatele Balcanice de la Skopje (Macedonia) Ariana Topliceanu a câștigat trei medalii de aur la categoriile bikini fitness 162 de centimetri, atât la senioare cât și la junioare, dar și o medalie de bronz la categoria fit pairs, contribuind astfel din plin la succesul României în cadrul acestei competiții.
Potrivit președintelui Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean, câștigarea titlului de campioană balcanică la fitness și culturism de către echipa României este un argument determinant pentru evoluția foarte bună la următoarea competiție internațională, Campionatele Europene de Culturism și Fitness, care vor avea loc în luna mai, în Spania. Iar la acest eveniment, sportiva Ariana Maria Topliceanu se numără deja printre favoritele la câștigarea titlului european.
Felicitări și mult succes!