Întâlnire cu investitori germani la Consiliul județean Hunedoara

Home Administrație Întâlnire cu investitori germani la Consiliul județean Hunedoara
Întâlnire cu investitori germani la Consiliul județean Hunedoara

O delegație a Camerei de Comerț Româno-Germane vizitează, în aceste zile, județul Hunedoara. Membrii acestei delegații, în rândul cărora se află mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri din Germania, care studiază oportunitatea investițiilor în România au vizitat, în cursul zilei de miercuri, 26 aprilie 2023, perimetrul fostei Mine Petrila din Valea Jiului, iar în cursul serii au avut o întrevedere, la Deva, cu conducerea Consiliului județean Hunedoara.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor,s-a declarat cu acest prilej deschis la colaborări, parteneriate în orice domeniu care vizează dezvoltarea județului Hunedoara, apreciind în mod deosebit modelul german care are standarde înalte și declarându-se pe deplin convins convins că orice parteneriat sau investiție poate să atragă dezvoltare durabilă în județul Hunedoara.

„Încă de la preluarea mandatului am fost preocupat de dezvoltarea județului, atragerea de fonduri nerambursabile fiind esențială, iar prima inițiativă concretă în acest sens a fost elaborarea strategiei de dezvoltare a județului în parteneriat cu Academia Română. Am trasat, alături de profesioniștii din domeniu, principalele linii de dezvoltare ale județului Hunedoara. Finalizarea strategiei a coincis cu începutul unui nou exercițiu financiar privind fondurile de coeziune, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și nu în ultimul rând Tranziția Justă (PTTJ) unde deținem un buget generos de 525 de milioane de euro. Suntem singurul județ din România care are două instrumente ITI (investiții teritoriale integrate) unul situat în nordul județului Moții Țara de Piatră, și al doilea în sudul județului, ITI Valea Jiului. Avem trei Grupuri de Acțiune Locală rurale și două urbane, care se pregătesc să atragă fonduri în noile exerciții financiare. Județul Hunedoara este în plină dezvoltare economică în ceea ce privește atragerea de fonduri europene pentru investiții, în domeniul social, economic, cultural și turistic. Fapt confirmat și de pagina web oficială a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care ne plasează pe un loc fruntaș la nivel național cu aproape 400 de contracte de finanțare semnate atât în administrație, cât și în mediul privat. Numai Consiliul Județean Hunedoara a semnat în acest mandat contracte de finanțare în valoare de aproximativ 1 miliard de euro!”, a declarat preșeidntele CJH, Laurențiu Nistor, în cadruil întâlnirii cu delegația germană.

Din  delegația prezentă în această vizită de documentare în județul Hunedoara a investitorilor germani au făcut parte Sebastian Metz – Director general și membru al consiliului director al Camerei de Comerț Româno-Germane, Ilinca Pandele – Membru al Consiliului Executiv și Director al Departamentului Servicii Membri, Educație și formare profesională în cadrul aceleași instituții. De asemenea, la întâlnire au participat domnul Alin-Adam Țambă, vicepreședinte al CJ Hunedoara, și Paula Enuț, Șef Serviciu Proiecte, Strategii și Politici Europene în cadrul CJ Hunedoara.