Ghidul de finanțare al proiectelor din Programul pentru Tranziție Justă a fost lansat în consultare publică

Home Economie Ghidul de finanțare al proiectelor din Programul pentru Tranziție Justă a fost lansat în consultare publică
Ghidul de finanțare al proiectelor din Programul pentru Tranziție Justă a fost lansat în consultare publică

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene a dat startul consultărilor publice pentru Programul ”Tranziție Justă”, un program de finanțare destinat zonelor miniere afectate de restructurare și închidxere a sectorului industrial energetic.

Județul Hunedoara este singurul județ din țară care are 2 mecanisme ITI (Investiții Teritoriale Integrate), destinate Asociațiilor ”Moții, Țara de Piatră” și ”ITI Valea Jiului”. În cadrul acestui program special finanțat de UE, 525,7 milioane de euro sunt alocate exclusiv pentru județul Hunedoara.

Sumele alocate vor sprijini dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului, recalificarea forței de muncă, dar și producția de energie verde și mobilitatea sustenabilă. Ghidul detaliază condițiile de accesare a finanțării în cadrul Programului Tranziție Justă (PTJ), Acțiunea ”Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta prin care sunt finanțate investițiile pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă – proiecte cu finanțare nerambursabilă solicitată între 2 și 5 milioane euro.

Perioada de consultare publică a ”Ghidului de finanțare” care poate fio descărcat de pe paginba web a Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene este de 2 luni începând cu data de 27.04.2023.