MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat, pentru al 13-lea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație, recunoscând public valoarea și rezultatele activității pedagogice ale celor zece laureați, profesori și antrenori de excepție din toată țara. Gala Premiilor Mentor a fost organizată pe 26 aprilie la Timișoara, Capitala Europeană a Culturii. Laureații, care au fost nominalizați la această distincție de către elevii lor și de către părinții elevilor, au fost premiați cu câte un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.
Premiul Mentor pentru excelență în educație a fost acordat anual, începând din 2010, profesorilor și antrenorilor, care au descoperit tineri talentați, i-au îndrumat încă de la începutul carierei lor și au avut un rol important în evoluția profesională a discipolilor lor. Prin acordarea acestui premiu, organizatorii doresc să recunoască public valoarea muncii și rezultatele excepționale înregistrate de acești dascăli deosebiți care sunt apreciați de elevi, părinți, colegi și de întreaga comunitate în care își desfășoară activitatea.
Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație, ediția a 13-a, 2022 sunt:
- Bodea György, profesor de chimie, Cehu Silvaniei
- Csavar Mária, profesor de limbă și literatură română, Gheorgheni
- Maria Cristina Dan, profesor de vioară, Timișoara
- Dobra Judit, profesor de limbă și literatură maghiară, Sfântu Gheorghe
- Ilie Crinu Florinel, antrenor de kaiac, București
- Liptak Martin, antrenor de înot, Arad
- Cristian Mihai Maliș, antrenor de canotaj, Orșova
- Liliana Pîntea, bibliotecar, Hangu, Neamț
- Ilie Rus, profesor de fizică, Beiuș
- Mihai Trandafirescu, antrenor judo, Ploiești
„Mentorii mei, printre care fondatoarea Operei din Timisoara, Aca de Barbu, timisoreanul Sigismund Wiener, precum și foștii mei profesori de la Facultatea de Mecanică din Timișoara, m-au ajutat să pornesc pe o cale a realizărilor. Am parcurs această cale, încercând să întorc câte ceva din cele primite și realizate, către tinerii, către discipolii mei. Astfel, în câteva decenii am devenit și eu mentor pentru unii, înfăptuind parcursul firesc al vieții, învățând și împărtășind” a declarat invitatul de onoare, Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, care în discursul rostit în cadrul Galei a vorbit despre mentorii săi și despre mentorat în lumina activității sale de peste șapte decenii.
„Credem că educația este esențială pentru o țară care se dezvoltă armonios, iar profesorii nu primesc, din păcate, recunoașterea publică pe care o merită. MOL România dorește să aducă în atenția tuturor acei dascăli, care datorită muncii susținute, au influențat în bine viața tinerilor. Anual, prin Premiile Mentor, recunoaștem excelența în educație, dar și efortul pe care îl depun profesorii și antrenorii pentru a forma caractere și cariere. Deși acordăm un număr limitat de premii, știm că în România sunt mulți profesori care își pun întreaga energie și pasiune în slujba lor și sperăm că îi vom regăsi printre propunerile făcute de elevi sau părinți pentru ediția următoare,” a declarat Camelia Ene, CEO și Country Chairman MOL România.
Amfitrioana Galei a fost Roxana Morun, jurnalistă la TVR Timișoara, membru în juriul programului „MOL pentru sănătatea copiilor” în perioada 2011-2016.
Cei zece premianți au fost selectați dintre cele 238 de nominalizări depuse de elevi, părinți sau profesori în perioada mai-decembrie 2022. Numărul mare al nominalizărilor arată că programul Premiul Mentor este cunoscut, iar comunitățile doresc să-și exprime aprecierea față de mentorii care inspiră noua generație.
Cu prilejul Galei de premiere, a fost anunțată și noua ediție a Premiilor Mentor. Nominalizările pot fi depuse până pe data de 31 decembrie 2023 de către orice persoană, atât în nume propriu cât și în numele unui grup.
„Fiecare nominalizare ne aduce bucuria întâlnirii cu dascăli minunați și cu discipoli deosebiți care împreună creează valori călăuzitoare. Fiecare nominalizare ne duce în apropierea valorii și frumosului creat de adevărații mentori. Astfel încurajăm pe cei care nu regăsesc numele persoanelor nominalizate printre cei premianți, să-și revizuiască nominalizările și să depună la edițiile următoare. Formularul de nominalizare se găsește pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, iar evaluarea nominalizărilor depuse se bazează în primul rând pe informațiile, relatările și detaliile transmise prin aceste nominalizări,” a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.