Primarul Uricaniului salută semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea DJ 762C, o alternativă de acces spre Băile Herculane

Home Administrație Primarul Uricaniului salută semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea DJ 762C, o alternativă de acces spre Băile Herculane
Primarul Uricaniului salută semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea DJ 762C, o alternativă de acces spre Băile Herculane

Ultima zi a lunii mai 2023 aduce o veste bună pentru locuitorii din Valea Jiului, dar mai ales pentru uricăneni, după ce la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost semnat contractul de finanțare pentru investițiile din cadrul proiectului de modernizare a drumului județean DJ 762 C, Valea de Pești – Runcu, pe sectorul aflat în administrarea Consiliului județean Hunedoara.

Contractul de finanțare a fost semnat, din partea Consiliului județean Hunedoara de administratorul public al județului, Costel Avram iar din partea Primăriei orașului Uricani, primarul Dănuț Buhăescu a delegat-o să facă deplasarea la București în acest scop pe Florena Markus, administrator public al localității. Proiectul de modernizare al acestei artere rutiere, pentru care autoritățile locale și județene au căutat în ultimii ani mai multe soluții de finanțare, are acum garantate fondurile de execuție prin intermediul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, derulat de Guvernul României. mai exact este vorba despre o finanțare de peste 8 milioane de euro, din care cea mai mare parte este asigurată de MDLPA, cofinanțarea necesară fiind asigurată de la bugetul CJH.

În prezent, DJ 672 C este unul de tip forestier, amenajat pe alocuri cu piatră, dar este destul de greu de străbătut, fiind mai degrabă un traseu de off-road. Odată cu implementarea proiectului derulat prin Programul ”Anghel Saligny”, lucrurile se vor schimba încă din acest an, iar asigurările vin din partea Consiliului județean Hunedoara, care are în administrare acest drum pe porțiunea cuprinsă de la intersecția cu DN 66A și limita județului Gorj.

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu se declară încântat de faptul că pasul cel mai greu în demararea acestui obiectiv de investiții, obținerea finanțării necesare pentrru execuția lucrărilor, a fost realizat și este de părere că acest proiect este cel mai important proiect de infrastructură rutieră care este realizat, în ultimii 30 de ani, în Valea Jiului, fiind practric primul drum modernizat care unește regiunile istorice ale Ardealului de Oltenia, peste Munții Vîlcanului. ”Odată cu modernizarea acestui drum, cu asfaltarea lui, fapt care va permite traversarea cu ușurință a muntelui din Valea Jiului spre Oltenia pe o nouă cale rutieră, după Defileul Jiului, constituie împlinirea unui vis pe care românii de dincoace și dincolo de Carpați l-au avut încă de la începutul secolui trecut și pentru care au luptat în Marele Război al Întregirii. Pentru noi, uricănenii și cred că pentru toți locuitorii din Valea Jiului finalizarea acestui proiect ne aduce în sfârșit o alternativă rutieră de acces către Băile Herculane, după ce proiectul de pe DN 66A a fost blocat ani și ani de zile. Acest drum județean este o alternativă bună pentru a scurta drumul spre zona de sud și sud-vest a țării și chiar dacă presupune un ocol de aproximativ 17 km față de ruta de pe DN66A, tot este una mai scurtă pentru a ajunge în zona stațiunii balneare cu care ne învecinăm și un drum care trece, de asemenea, pritr-o zonă turistică deosebit de frumoasă, urmând practic vechiul Drum al Neamțului, așa cum mai este cunoscut DJ 672C, pe conturul lacului de la Valea de Pești, prin păduri seculare, până sus, pe plaiurile munților, trecând inclusiv pe lângă troița ridicată în cinstea eroilor căzuți pe aceste meleaguri de venerabilul nostru cetățean de onoare Nicolae Stoi și merge, mai departe, pe valea Sohodolului, spre comuna Runcu, prin spectaculoasele Chei ale Sohodolului”, spune Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Acesta apreciază la justă valoare implicarea conducerii actuale a Consiliului județean Hunedoara, personal a președintelui Laurențiu Nistor și a administratorului public Costel Avram în materializarea acestui proiect. ”Noi am avut prins acest proiect în obiectivele noastre de dezvoltare locală de foarte mulți ani. L-am discutat cu toți președinții CJH, dar dincolo de promisiuni, nu am reușit să trecem niciodată mai departe. Însă atunci când domnul președinte Laurențiu Nistor și domnul administrator public Costel Avram mi-au promis că această echipă a CJH va găsi soluții pentru acest obiectiv și că el va fi realizat în acest mandat, am avut încredere, știind că dumnealor ceea ce promit, fac, iar dacă nu pot să facă un anumit lucru, nu-l promit. Iată că suntem acum în faza în care, nu peste mult timp, vor începe lucrările la acest drum și vreau să le mulțumesc personal pentru asta președintelui CJH, Laurențiu Nistor și administratorului public Costel Avram, care și-au onorat încă o promisiune făcută comunității locale din orașul Uricani”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.

Acest lucru este cu atât mai lăudabil, în opinia edilului din Uricani, cu cât, având experiența tristă a tărăgănării situației DN 66A Câmpu lui Neag – Băile Herculane, oamenii din Uricani aproape că nu mai aveau încredere că acest nou și ambițios proiect de infrastructură rutieră va avea sorți de izbândă.

De pe acum, însă, lucrurile sunt cât se poate de clare: DJ 762C are asigurată finanțarea, iar CJH va demara în procedură de urgență formalitățile legale pentru desemnarea antreprenorului care trebuie să deschidă cât mai repede șantierul de execuție, astfel încât lucrările să înceapă în vara acestui an și să fie finalizate cât mai repede. Primarul orașului Uricani este ferm convins că deschiderea acestei axe rutiere transmontane va impulsiona și dezvoltarea turismului în zonă, prin construcția și deschiderea de noi pensiuni și facilități specifice sectorului de turism și va contribui la dezvoltarea economiei locale.