Plecarea spre albastrul infinit a artistului plastic Petru Zmed

Home Stiri la zi Plecarea spre albastrul infinit a artistului plastic Petru Zmed
Plecarea spre albastrul infinit a artistului plastic Petru Zmed

Albastrul, culoarea acestea sensibilă care descrie infinitul, i-a fost cea mai dragă artistului plastic Petru Zmed, cel care, în aceste zile, a decis să pornească definitiv, în căutarea infinitului pe care nădăjduim că-l va găsi, potrivit sufletului său curat, într-o lume mai bună.

Vestea trecerii în eternitate a artistului lupenean Petru Zmed este una care înstristează lumea iubitorilor de arte plastice din România, dar mai ales din Valea Jiului. Pentru că Petru Zmed a fost unul dintre cei mai apreciați artiști din cadrul Asociației Culturale ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni și membru activ al Cercului de artă ”Paleta”, dar și o prezență agreabilă și valoroasă în cadrul mișcării culturale din această zonă a țării.

Născut la 29 septembrie 1959, într-o comună timișoreană, Petru Zmed și-a descoperit pasiunea pentru arta plastică încă din copilărie, iar la recomandarea profesorului său din școala gimnazială, Iulian Țihoi, a urmat cu succes Liceul de Arte Plastice ”Ion Vidu” din Timișora – secția Design Industrial. Cu această recomandare și-a început și cariera, la binecunoscuta fabrică Elba din Timișoara, dar încă din acei primi ani de creație plastică, desenele sale vizionare au însoțit articolele din revista ”Știință și Tehnică” sau din ”Almanahul Anticipația”.

A ajuns în Valea Jiului, ca profesor de desen la Școala gimnazială nr. 1 din Lupeni, dar a lucrat, de asemenea și ca muncitor în subteran la Mina Bărbăteni, ca decorator la firma Nova SA din Lupeni și designer de mobilier la compania Visa din Petroșani.

Lucrările sale de artă plastică au cucerit numeroase premii naționale și și-au găsit locul pe simezele a zeci de expoziții personale și colective, începând cu anul 1978, cea mai recentă fiind expoziția din 2022, de la Galeria de Arte ”Iosif Tellmann” din Lupeni, unde a expus împreună cu fiul său, Adrian Zmed. În același timp, lucrările sale se regăsesc într-o serie de mari centre comerciale din Timișoara, Oradea, Tg. Mureș sau Cluj Napoca, dar și pe ziduri ale unor restaurante de top, în cabane și pensiuni din Straja și în diverse colecții particulare din țară.

Artist vizionar și plin de imaginație, Petru Zmed s-a remarcat mai ales prin felul său unic de a vedea și de a descrie, în creațiile sale, Universul. Un Univers plin de culoare și presărat de stele, așa cum probabil că și-a dorit dintotdeauna să fie și drumul său către infinit.

Rămas bun, Petru Zmed!

Bunul Dumnezeu să-l călăuzească spre odihna veșnică!

Condoleanțe familiei!