Aleea Celebrităților din Parcul Cetății municipiului Sibiu s-a îmbogățit, anul acesta, odatăî cu ediția nr. 30 de Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) cu încă 7 stele acordate unor oameni de cultură deosebiți, de talie mondială, care au contribuit prin munca si producțiile lor la miracolul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.
Primarul Astrid Fodor a participat la dezvelirea stelelor pentru Noa Wertheim, María Pagés, Katie Mitchell, Marie Chouinard, Milo Rau, Tiago Rodrigues. Cea de-a șaptea stea vine ca o frumoasă surpriză pregătită de Primăria Sibiu, la inițiativa primarului Astrid Fodor, ea fiindu-i acordată președintelui Festivalului, maestrul Constantin Chiriac.
„Această stea pe Aleea Celebrităților a Sibiului vi se cuvine, vine natural, pentru întreaga contribuție pe care ați avut-o în dezvoltarea culturală a orașului. La fel de important, vi se decernează pentru că iubiți atât de mult Sibiul și reprezentați orașul cu cinste în mediul cultural mondial. Felicitări, maestre Constantin Chiriac! Sibiul cultural vă sărbătorește astăzi așa cum dumneavoastră sărbătoriți și dezvoltați de 3 decenii cultura sibiană prin Festival și Teatrul Național Radu Stanca”, a spus, în mesajul său de la evenimentul prilejuit de deszvelirea stelelor, primarul Astrid Fodor.
Autoritățile locale din municipiul acordă astfel, în sfârșit, acest binemeritat semn de respect care onorează activitatea unui om de cultură de anvergură internațională, directorului Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, omul de numele căruia se leagă succesul celui mai important festival de teatru din Romnânia și unul dintre cele mai valoroase din Europa și de pe întregul mapamond.
Maestrul Constantin Chiriac a fost distins, de asemenea, în cadrul Galei FITS 2023, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer, conferită de Președintele României, Klaus Iohannis “în semn de apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea puse în slujba artei și a publicului, pentru contribuția importantă adusă la afirmarea pe plan intern și internațional a valorilor teatrului românesc”. Distincția i-a fost înmânată lui Constantin Chiriac de către ministrul Culturii, sibianca Raluca Turcan.
Grație implicării neobosite a maestrului Constantin Chiriac, FITS este astăzi un reper pentru Sibiu și pentru România, precum și un exemplu al beneficiilor multiple pe care promovarea culturii le poate aduce comunităților locale.