Ediția din acest an a Festivalului ”Opera Nights”, cea de-a IX-a din istoria apreciatului eveniment cultural organziat în județul Hunedoara, a debutat miercuri, 12 iulie 2023, la Orăștie, unde Piața centrală din fața catedralei ortodoxe s-a umplut, numărul mare de spectacori care au dorit să vizioneze aici celebra operă a lui Giuseppe Verdi, ”La Traviata” fiind de peste 1200 de oameni, ceea ce, după cum apreciază Alexandru Gruian, președintele Asociației DevART, unul din tre organizatorii evenimentului, constituie un record absolut de până acum al acestui eveniment.
Încă de la ora 20.00, cele 500 de scaune amplasate în centrul Oraștiei au început să fie ocupate. Și după ce s-au ocupat toate, a fost rândul amfiteatrului amenajat prin proiecte europene de primarul Ovidiu Bălan să fie ocupat de melomani. Astfel, la ora 21.10, când a început spectacolul cu opera La Traviata, tot spațiul pieței era arhiplin. Jandarmii au raportat peste 1200 de spectatori!
Magistral a fost și spectacolul de operă, pus în scenă de Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța. Spectatorii i-au putut vedea, în distribuție, pe Laura Eftimie (în rolul Violetta), Doru Iftene (în rolul Alfredo), Marius Eftimie (în rolul Germont), Lucia Mihalache (în rolul Flora), Ionuț Boancheș (în rolul Gaston), Cristian Caragea (în rolul Baronului Douphol), Adrian Pîrlea (în rolul Marchizului D`Obigny), Iulian Bratu (în rolul dr. Grenville), Ionela Duma (în rolul Anna) și Ionuț Neagu (în rolul Giuseppe). Echipa de producție a fost completată de corul TNOB Constanța condus de maestrul Adrian Stanache și Orchestra TNOB Constanța dirijată de Tiberiu Soare (din București). Asistent regie: Ștefan Munteanu. Director festival: Daniela Vlădescu.
Spectacolul a marcat și o altă importantă premieră, acesta fiind primul eveniment cultural organizat în Piața Victoriei din Brad, după modernizarea acesteia în cadrul unui proiect derulat de administrația locală condusă de primarul Ovidiu Bălan, cu fonduri europene. De altfe, primarul municipiului Orăștie a fost prezent la acest eveniment, împreună cu alte oficialități județene, precum vicepreședintele CJH, Alin Țambă sau administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram.
Acesta din urmă, implicat direct în organizarea ediției din acest an a Festivalului ”Opera Nights”, apreciază că evenimentul și-a câștigat, încă din prima seară de spectacole, de o atenție fără precedent din partea publicului hunedorean. ”Opera Nights a avut un debut fulminant, aseară, la Orăștie. M-am bucurat să fiu în public, alături de primar, de prieteni, de spectatori, dar și alături de fiul meu și nora mea. M-am bucurat mult că ideea de anul trecut, a președintelui Laurențiu Nistor, pe care am susținut-o necondiționat, de a avea cinci spectacole pentru Opera Nights 2023, s-a materializat cu un asemenea succes! Mă bucur că Ofensiva culturală a Consiliului Județean Hunedoara se ridică la un asemenea nivel! Felicitări, publicului, primarului Ovidiu Bălan pentru condițiile create, artiștilor, celor implicați în organizare! Mulțumesc, Orăștie, pentru o seară minunată Opera Nights 2023!”, a declarat Costel Avram.
Festivalul ”Opera Nights”, eveniment premium oferit gratuit publicului din județul Hunedoara de CJH, continuă, în această seară, cu spectacolul ”Bărbierul din Sevilla”, care va avea loc în Piața Aurului din Brad, cu începere de la ora 21,00. Vor urma, zilele următoare, alte trei spectacole de operă, la Petrila, Hunedoara și Deva.