După ce s-a tras cortina peste cea de-a IX-a ediție a Festivalului ”Opera Nights” din județul Hunedoara, concluzia generală este aceea că acest eveniment cultural-artistic a fost o incontestabilă reușită!
La ediția precedentă, din 2022, Opera Nights a programat spectacole la Petroșani, Hunedoara și Deva. Încurajat de succes, producătorul general al evenimentului, Consiliul Județean Hunedoara, a dorit pentru 2023 desfășurarea unui număr de cinci spectacole – care au și avut loc, au intrat deja în istoria festivalului: Orăștie, Brad, Petrila, Hunedoara și Deva. Fiecare spectacol cu specificul lui, fiecare cu gradul lui de noutate, de inedit, de frumusețe. La Traviata, Bărbierul din Sevilla, Carmina Burana, Rigoletto și Trubadurul au adus la spectacole mii de iubitori ai artei lirice!
În spatele succesului repurtat în fiecare din cele cinci orașe care au găzduit turneul spectacolelor de operă stau, desigur, în primul rând, artiștii Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța, colaboratori ai ”Opera Nights”, încă de la prima ediție a acestui eveniment remarcabil. Daniela Vlădescu – manager al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța și director artistic al Festivalului ”Opera Nights” dar și orchestra, corul, soliștii Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța și ai Operei Naționale București, Operei Naționale Române Cluj-Napoca, Operei Brașov; echipa tehnică TNOB Constanța sunt cei care au contribuit din plin la succesul acestui proiect.
Lor li se alătură o întreagă echipă de organziare, ale cărei merite sunt multiple și chiar mai multe decât s-ar putea bănui. O echipă din care, după cum spune inițiatorul și coordonatorul Festivalului ”Opera Nights”, jurnalistul Alexandru Gruian, au făcut parte:
- Laurențiu Nistor – Președintele Consiliului Județean Hunedoara
- Costel Avram – Administrator public – Consiliul Județean Hunedoara
- Ciprian Roman – director – Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara
- Nicolae Gavrea – financiar, coordonare
- Ovidiu Bălan – primarul municipiului Orăștie
- Florin Cazacu – primarul municipiului Brad
- Vasile Jurca – primarul orașului Petrila
- Dan Bobouțanu – primarul municipiului Hunedoara
- Sebastian Bara – director – Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu”
- Irina Bodea Radu – Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani
- Mihai Panaitescu – director – Teatrul de Artă Deva
- Radu Barb – director – Direcția Generală Administrare Monumente și Promovare Turistică
- Sorin Tincu- director – Castelul Corvinilor Hunedoara
- Dan Bera – Castelul Corvinilor Hunedoara
- Eugen Pistol – director – Casa de Cultură Orăștie
Iar acestora li se adaugă încă multe alte zeci de colaboratori, în special pe parte tehnică, din toate localitățile unde au avut loc spectacole.
Felicitări, tuturor ! Și mulțumiri, din partea melomanilor hunedoreni !
La revedere, Opera Nights 2023!