Cei curioși să afle mai multe despre lumea dinozaurilor pitici din Transilvania într-un mod accesibil au la dispoziție o carte plină de informații utile atât celor mici, cât și celor mari. Cartea „Ultimii dinozauri. Piticii și uriașii din Insula Hațeg” de Cristian Ciobanu, cu ilustrații de Ana Alfianu și cu o introducere de conf. univ. dr. Zoltán Csiki – Sava de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, a fost lansată sâmbătă, 19 august, în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.
Apărută la Editura Humanitas Junior, cartea ne ajută să descoperim o lume plină de viață, de acum 70 de milioane de ani, când actualul teritoriu al Geoparcului era o insulă cu vegetație luxuriantă populată de vietăți impresionante, de la dinozauri la șoricei, de la crocodili la broaște-țestoase și de la șerpi și până la giganticul pterozaur Hatzegopteryx thambema. Cartea nu numai că îi prezintă pe impresionanții locuitori ai insulei Hațeg, ci îl ajută pe cititor să descopere deopotrivă povestea planetei Pământ de la formare și până în vremea noastră și să înțeleagă cum timpul – al omului și al Pământului – poate avea diferite înțelesuri în funcție de durata și contextul evenimentelor la care ne referim.
Cristian Ciobanu, autorul cărții, este specialist în geoturism, membru în echipa Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului administrat de Universitatea din București, este coordonator local și are un doctorat în geografie. A decis să scrie cartea pentru ca un număr cât mai mare de cititori să înțeleagă de ce acest teritoriu este fără seamăn: „Dinozaurii merită să fie cunoscuți la nivelul la care sunt, adică cel mai înalt nivel. Ei sunt unici. Dinozaurii care trăiau aici nu se găsesc în altă parte, iar Geoparcul nostru, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, trebuie să le facă cunoscuți tuturor acești dinozauri. În felul acesta avem un plus pentru comunitatea noastră, pentru că dinozaurii, fiind unici, ne diferențiază ca destinație față de orice altă destinație, cel puțin din România. Ne dorim ca Hațegul, orașul Hațeg, să devină în curând capitala dinozaurilor”, afirmă Cristian Ciobanu, autorul cărții.
Pe lângă informații, cartea beneficiază și de o ilustrație impresionantă, care îi transformă pe dinozauri în companioni prietenoși, numai buni de descoperit prin lectură. Ana Alfianu, autoarea ilustrațiilor, spune că nu a fost pasionată de dinozauri când era mică, însă textul, informațiile și imaginile din Geoparc pe care le-a avut la dispoziție au ajutat-o să descopere o lume fascinantă pe care a încercat, prin desen, să o facă ușor de parcurs de către cititori. Ea vorbește, de asemenea, şi despre valoarea informației, subliniind că, de fapt, nu este o carte numai pentru cei mici.
„Cărțile pentru copii nu sunt doar pentru copii. Sunt și cărți pentru oameni mari, care au sau n-au copii. Dacă au copii, cu atât mai mult se întărește legătura aceasta între cei mari și cei mici. Eu am noroc, încă citesc cu plăcere cărți pentru copii, de la cele pentru 5-6 ani până la romane. Nu pot altfel. Și mi se par cărțile cele mai importante și esențiale pentru înțelegerea vieții și de către copil, și de către adultul care a uitat lucruri. ”Ultimii dinozauri” este un exemplu foarte bun pentru că este o carte științifică, atât pe înțelesul copiilor, cât și al adulților care nu au neapărat de a face cu studiul dinozaurilor. Este minunată”, apreciază Ana Alfianu, ilustratoarea cărții.
Evenimentul de lansare a cărții a fost găzduit de Primăria orașului Hațeg și, pe lângă autografe din partea autorului și ilustratoarei, cei prezenți au admirat o expoziție cu ilustrații din carte și au participat la ateliere susținute de voluntarii pentru Geoparc.
Acesta este cel de al doilea eveniment de lansare a cărții organizat împreună cu Editura Humanitas Junior după lansarea de la București, din cadrul Salonului internațional de carte Bookfest.
Sursa foto: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului