„Experimentul” de Ion Băieșu, la Cultură’n Șură în județul Hunedoara

Home Cultură „Experimentul” de Ion Băieșu, la Cultură’n Șură în județul Hunedoara
„Experimentul” de Ion Băieșu, la Cultură’n Șură în județul Hunedoara

În 12, 13 și 14 septembrie, de la orele 20:00, Cultură’n Șură va transforma în veritabile săli de teatru trei gospodării din comunele Luncoiu de Jos, Băița și Vălișoara. În aer liber, la ceas de seară, sătenii și locuitorii din împrejurimi sunt invitați să urmărească gratuit comedia „Experimentul” după texte de Ion Băieșu și alți autori români contemporani. Actorii Marin Grigore, Iulian Gliță și Florentina Năstase interpretează trei personaje inedite, sub coordonarea regizorului Victor Olăhuț.

Spectacolele vor avea loc:

  • Marți, 12 septembrie 2023 – comuna Luncoiu de Jos, în curte la Americanu’
  • Miercuri, 13 septembrie 2023 – comuna Băița, la Casa Trestiana, din sat Trestia
  • Joi, 14 septembrie 2023 – comuna Vălișoara, în șura lu’ Petru Muntean din cătunul Fânațe

Cultură’n Șură a confirmat calitatea artistică a spectacolelor sale prin numeroase premii și nominalizări. Spectacolul „Experimentul” a primit premiul juriului în cadrul Festivalului Internațional de teatru „Atelier” Baia Mare, ediția 2017. Pentru demersul său artistic și educațional desfășurat în mediul rural, asociația a fost recompensată de către British Council Romania în cadrul Galei Premiilor UNITER 2022 cu premiul „Open Theatre” („Teatru Deschis”, trad. aut.), și cu premiul pentru „Adresarea către publicul tânăr cu acces limitat la cultură” în cadrul Galei Premiilor AFCN 2020.

Echipa artistică ce deservește acest spectacol este formată din actori cunoscuți atât pe scenele naționale, cât și în film și televiziune. Actorul Marin Grigore, care joacă în prezent pe scena Teatrului Mic din București, este cunoscut publicului și pentru prezența sa în serialul de succes „Las Fierbinți” sau pentru rolul principal din filmul RMN. Florentina Năstase, actriță la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, a fost nominalizată pentru rolurile sale atât în teatru cât și în film, la galele UNITER și Gopo, cele mai importante gale din industria teatrală și cinematografică din România. Iulian Gliță are o vastă experiență în lucrul cu copiii și tinerii în cadrul atelierelor de teatru. Victor Olăhuț semnează regia a numeroase spectacole de la teatrele de stat din Satu Mare, Sibiu și București, și până în Norvegia, unde va avea cea mai recentă premieră în decursul lunii septembrie.

Este al treilea an consecutiv în care proiectul inițiat de regizorul Victor Olăhuț se desfășoară și în județul Hunedoara. În urma parteneriatului încheiat cu Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală din Deva, au fost cooptate în premieră autoritățile locale din comunele Luncoiu de Jos, Băița și Vălișoara. În anul 2022, Peste 400 de spectatori au asistat la piesa de teatru „Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov, care s-a jucat în comunele  Sălașu de Sus, Densuș și Baru. „A fost o experiență interesantă, ceva nou pentru comună și pentru noi. N-am mai văzut așa ceva, la țară. O fost încântată lumea. S-au adunat în număr destul de mare și sper să mai fie astfel de evenimente. Eu vreau să mai găzduiesc și altă dată, iar celor care nu au fost încă la spectacol, le recomand să meargă că nu au nimic de pierdut. E o experiență frumoasă”, a spus Cristian Gancea din Sălașu de Sus imediat după spectacolul pe care l-a găzduit în șura lui. („Cerere în căsătorie”, 2022, n.a.).

Ca în fiecare an, actorii din trupa „Cultură’n Șură” au susținut ateliere de teatru cu copiii din fiecare comună. Aproape 30 de elevi, dar și 3 profesori din școlile gimnaziale din Luncoiu de Jos, Băița și Vălișoara au participat la un atelier de teatru și dezvoltare personală în timpul cărora au experimentat exerciții de dicție, coordonare și jocuri în echipă specifice artei actorului. „Dincolo de faptul că ne distrăm în timpul acestor ateliere, copiii ajung să se cunoască mai bine, învață să fie mai atenți la mediul înconjurător și la nevoile celorlalți, și le stârnim curiozitatea în ceea ce privește această artă care le este în mare parte necunoscută: teatrul. E foarte simpatic să le vezi reacțiile atunci când le spun că noi, actorii, ne jucăm constant în primii ani de facultate, pentru că prin joc învățăm cel mai bine. Dincolo de scopul imediat, acela de a le transmite câteva noțiuni despre teatru și conduita la un spectacol, ne dorim să cultivăm în ei spectatorii de mâine”, afirmă actrița Florentina Năstase.

Mai multe detalii despre reprezentații sunt disponibile pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/culturansura.

Spectacolele fac parte din proiectul „10 la Sat” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Parteneri: Primăriile comunelor Luncoiu de Jos, Băița și Vălișoara, Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, CentoGroup.

Asociația Cultură’n Șură este o asociație culturală non-profit creată în anul 2013 la inițiativa regizorului Victor Olăhuț, cu scopul de a diminua diferențele culturale dintre comunitățile urbane și cele rurale. Până în prezent, asociația a produs 7 spectacole de teatru, a efectuat turnee în peste 60 de localități de la țară si a susținut mai bine de 100 de reprezentații pentru aproximativ 15.000 de săteni.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.