Seniorii Educației și Familiei, premiați la Petroșani

Home Stiri la zi Seniorii Educației și Familiei, premiați la Petroșani
Seniorii Educației și Familiei, premiați la Petroșani

Potrivit unei mai vechi tradiții derulate de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani, senorii Educației precum și seniorii Familiei au fost premiați cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, respectiv Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstince, evenimente sărbătorite la începutul lunii octombrie.

La Petroșani, cele două eveniment au fost organizate joi, 5 octombie 2023. Într-o scurtă festivitate care a avut loc la sediul Primăriei municipiului Petroșani, profesorilor care în cursul acestui an au ieșit la pensie, le-a fost oferită o diplomă de recunoștință și un premiu în bani din partea administrației publice locale, distincțiile fiind înmânate de primarul Tiberiu Iacob Ridzi. ”Vă mulțumim pentru întreaga activitate pe care ați făcut-o de-a lungul vieții dumneavoastră și pentru că v-ați pus în slujba elevilor. Așa cu am spus de fiecare dată această meserie nu este doar o profesie, este un dar pe care dumneavoastră l-ați primit de la Dumnezeu și pe care l-ați transformat de-a lungul vieții și l-ați transmis copiiilor pe care i-ați pregătit. Sunteți cei care șlefuiesc caractere, care modelează suflete și pun bazele pentru viața pe care fiecare dintre copiii noștri o are în față. pentru cei care dintre dumneavoastră predați ștafeta, noi ca și comunitate rămânem cu un gol pe care sperăm să îl umple cei mai tineri care urmează să vină în învățământ. Doresc să vă mulțumesc în numele tuturor locuitorilor din municipiul Petroșani pentru tot ceea ce ați făcut pentru copiii comunității”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.

Similar, într-o altă ceremonie găzduită la sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani au fost celebrate 20 de cupluri care au împlinit anul acesta 50 sau chiar 60 de ani de căsnicie.”Este o onoare pentru noi, pentru administrația publică locală și pentru mine personal, să putem, în fiecare an să ne întâlnim cu acești oameni și să le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut de-a lungul vieții pentru comunitatea în care trăim. Sunt modele vii pentru noi, pentru generațiile mai tinere, sunt cei care au construit Petroșaniul și România de astăzi! La mulți ani, dragi seniori! Să aveți parte de multe zile senine și să ne bucurăm de prezența și experiența dumneavoastră!”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.

Pentru familiile de aur ale Petroșaniului, dincolo de cuvinte frumoase, diplome de fidelitate, premii în bani și buchete de flori, în cadrul festivității dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor în Vârstă, a fost oferit și un emoționant spectacol artistic susținut de tineri talentați care activează în cadrul Asociației Culturale ”Lirica”, sub bagheta eminentului profesor Tiberiu Coconeț.