În deschiderea Consiliului ALDE Europe, eveniment politic organizat în premieră la București, în aceste zile, a avut loc lansarea oficială a candidaților USR pentru alegerile europarlamentare dde anul viitor.
Lista candidaților USR este deschisă de Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung care a obținut, în trei ani de mandat, peste 400 de milioane de euro pentru oraș. Alături de Elena, în deschiderea listei USR vor fi Dan Barna, Vlad Voiculescu și Vlad Botoș. O echipă puternică, de profesioniști care se vor bate pentru valorile noastre în Europa.
Lista a fost completată de candidații aleși printr-un proces electoral intern de membrii USR. Printre cei 43 de candidați regăsim profesori universitari, medici, avocați, economiști, experți în IT, antreprenori, ingineri, experți în politici și fonduri europene, consilieri locali și parlamentari care și-au dovedit competența prin legi care schimbă viața românilor în bine.
Printre primii 20 de candidați de pe lista USR se numără 12 femei – un procent de 60%.
Alături de Elena Lasconi, candidează Cristina Prună (deputată de București), Corina Atanasiu (fost secretar de stat MIPE), Adriana Cristian (consilieră locală Cluj-Napoca), Teodora Stoian (avocată), Ramona Goga (consilieră locală Zalău), Alina Gîrbea (expertă în administrația europeană), Geta Daniela Drăghici (medic, Bacău), Alina Totti (expertă în politici europene, Olanda), Emilia Mateescu (juristă, fost prefect al județului Argeș), Gabriela Ferguson (profesoară de matematică, Marea Britanie).
Candidații USR au priorități clare pentru Parlamentul European. Accelerarea procesului de aderare a României la Spațiul Schengen, susținerea investițiilor în școli, spitale și autostrăzi, combaterea corupției, protecția mediului, apărarea drepturilor muncitorilor sunt doar câteva dintre ele.
„Trebuie să facem totul pentru ca la alegerile europene să obținem un scor istoric, așa cum am făcut-o în urmă cu cinci ani. Și, pentru asta, venim în fața voastră cu cei mai buni candidați care să ne reprezinte în Parlamentul European”, spune președintele USR, Cătălin Drulă.