Cu toate că mai este aproape un an de zile până la momentul alegerilor locale din 2024, partidele politice încep deja să-și anunțe în mod oficial candidații care se vor prezenta în fața electoratului pentru a solicita un vot de încredere în cursa pentru câștigarea posturilor de lideri ai administrației publice locale.
Este și ce se întâmplă în Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR), formațiune politică ai cărei lideri județeni, împreună cu membri ai Organizației municipale Vulcan, s-au întâlnit la finalul acestei săptămâni pentru a valida propunerea privind desemnarea liderului organizației locale, Florin Vasile Govor drept candidat al AUR pentru funcția de primar al municipiului Vulcan.
Alături de membri Organizației AUR Vulcan, la conferința politică desfășurată vineri, 27 octombrie 2023, la sediul acestei organizații, au fost prezenți Tiberiu Barstan – președintele Filialei județene AUR Hunedoara, președintele ANȚ – Mircia Muntean, candidatul desemnat de AUR pentru Primăria Hațeg – Mircea Goia, Emanoel Andronache – vicepreședinte al AUR Hunedoara și lider al organizației din Petrila al acestei formațiuni politice, alți lideri locali ai AUR.
”În prezența unui număr mare de membri ai AUR Vulcan, dar și a unor oaspeți veniți de la organizațiile locale și de la filiala județeană AUR, am fost desemnat candidat pentru funcția de primar al municipiului Vulcan, din partea acestei formațiuni politice. Sunt onorat de încrederea pe care mi-au acordat-o colegii din AUR, de susținerea acestora și cred că, în perioada care a rămas până la momentul în care cetățenii vor fi chemați la urne, avem timp să arătăm că AUR merită să fie motorul de dezvoltare al administrației publice locale din municipiul Vulcan, în anii care vor urma, tot așa cum sper că oamenii vor fi alături de mine în dorința mea de a contribui și ca primar la dezvoltarea orașului nostru”, a declarat Florin Vasile Govor, candidatul desemnat de AUR pentru funcția de primar al municipiului Vulcan.
Liderul organizației județene AUR Hunedoara, Tiberiu Barstan este ferm convins că alegerea făcută de echipa politică AUR din municipiul Vulcan este una bună. ”Oriunde mergem în județ, întâlnim oamenii de AUR! La Vulcan, în Valea Jiului, s-a consolidat în scurt timp o echipă puternică, cu oamenii curajoși, dedicați atât cauzei naționale dar și comunități. Liderul acestei echipe este Florin Govor, un băiat extraordinar care si-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar în acest oraș. În afară de susținerea colegilor din Vulcan, conducerea județeană și națională susțin oamenii de valoare, buni profesioniști, curajoși, care luptă pentru interesul comunității. Florin este un om de afaceri,muncitor, familist și un bun gospodar pentru orașul Vulcan. Mult succes întregii echipe care va face ca, în mod sigur, anul viitor Primăria din Vulcan să aibă un primar de AUR în persoana lui Florin Govor”, a declarat Florin Barstan, președintele Filialei AUR Hunedoara.